2019-11-17 12:59

Simona Halep debutează luni la Turneul Campioanelor

 |  19:21
Simona Halep debutează luni la Turneul Campioanelor

Florentin Dincă

Simona Halep, locul 4 WTA, este a treia româncă care ia startul la Turneul Campioanelor, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea (n.r – semifinale în 1997 și 1998). Constănțeanca se află în premieră în această postură, în urma unui an de excepție. Finalistă la Roland Garros și la Madrid, semifinalistă la Wimbledon și Indian Wells, dar și câștigătoare la Doha și București, acesta sunt performanțele româncei noastre de aur în acest an. Simona, care face parte din Grupa Roșie, va debuta luni, în jurul orei 16.00, împotriva lui Eugenie Bouchard, în competiția organizată în Singapore, care are premii totale în valoare de peste 6,5 milioane de dolari. Meciurile vor avea loc la Singapore Indoor Stadium (12.000 de locuri), pe suprafață rapidă.

PARTICIPANTE: Serena Williams (SUA, 1 WTA), Maria Şarapova (Rusia, 2 WTA), Petra Kvitova (Cehia, 3 WTA), Agnieszka Radwanska (Polonia, 6 WTA), Eugenie Bouchard (Canada, 7 WTA), Ana Ivanovici (Serbia, 8 WTA), Caroline Wozniacki (Danemarca, 9 WTA).

Cele opt jucătoare au fost împărţie în două grupe de câte patru. Se va juca fiecare cu fiecare, iar primele două clasate urmează să se califice în semifinale, fază în care se vor afla față în față locul 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă și invers. Învingătoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul.

GRUPA ROȘIE

Serena Williams

Simona Halep

Eugenie Bouchard

Ana Ivanovici

GRUPA ALBĂ

Maria Șarapova

Petra Kvitova

Agnieszka Radwanska

Caroline Wozniaki

Simona Halep debutează luni la Turneul Campioanelor
zoom
Primul hop, Bouchard

Simona Halep o va întâlni pe Eugenie Bouchard în al doilea meci de la Turneul Campioanelor. Competiţie va fi inaugurată de partida dintre Serena Williams și Ana Ivanovici, prima din grupa roşie, de la ora 14.00. Halep şi Bouchard s-au mai întâlnit de două ori în acest an. În optimi la Indian Wells s-a impus românca, în timp ce în penultimul act la Wimbledon a triumfat tenismena de peste Ocean.Marți au loc disputele din Grupa Albă: Maria Şarapova - Caroline Wozniacki, Petra Kvitova - Agnieszka Radwanska.

“Am emoții, dar nu am nimic de pierdut

Simona Halep abordează cu emoții, dar totodată cu mare încredere competiția din Singapore, pentru că, spune ea, nu are absolute nimic de pierdut. “Anul trecut, atunci când am jucat la Sofia, le-am spus părinţilor mei că visul meu este să joc la turneul cel mare, la Turneul Campioanelor. Am făcut totul pentru a mă califica. Îmi doream să joc cu cele mai bune jucătoare din lume. Şi pentru mine este ceva foarte special faptul că m-am calificat. Voi avea emoţii, pentru că este cel mai mare turneu, dar nu am nimic de pierdut. Trebuie doar să fac tot ce îmi stă în puteri. Va fi special pentru mine şi cu siguranţă mă voi bucura de participare. Sper să îmi recapăt încrederea sută la sută. Am motive să fiu încrezătoare deoarece am jucat foarte bine în acest an - am ajuns în finală la Roland Garros şi am înregistrat şi alte rezultate importante. Dar trebuie să muncesc în continuare în fiecare zi şi să cred că pot juca la un nivel foarte bun”, a afirmat Halep.

Bani și punctaj

La ediția de anul trecut, organizată la Istanbul, Serena Williams a bătut tot ce a întâlnit și s-a impus în ultimul act, încasând 2,1 de milioane de dolari, iar finalista, Na Li, a obţinut 1,09 milioane de dolari. Bonusul de participare pentru fiecare jucătoare a fost de 135.000 de dolari. Victoria în grupă aduce 140.000 de dolari, accederea în semifinale 36.500 de dolari, finalista 535.000 de dolari, iar câştigătoarea ia 1,6 milioane de dolari.

În altă ordine de idei, fiecare jucătoare va primi câte 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, în timp ce victoria este răsplătită cu alte 160 de puncte. Pentru trei izbânde în grupă, o jucătoare poate obține maximum 690 de puncte. Calificarea în finală mai aduce alte 360 de puncte, iar  câştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte.

Simona Halep debutează luni la Turneul Campioanelor
zoom
BRAVO IRINA!

Irina-Camelia Begu a încheiat cu capul sus o săptămână de vis pentru ea. Românca a pierdut din păcate finala turneului Kremlin Cup de la Moscova în fața sportivei gazdă, Anastasia Pavliucenkova (locul 30 WTA), scorul de 4-6, 7-5, 1-6. Ultimul act din capitala Rusiei repezintă cea mai mare performanță din cariera Irinei, care a obținut până acum un singur titlu, în 2012, la Tașkent, turneu de categorie inferioară. Românca s-a impus în schimb în două turnee la dublu în acest an, la Seul și la Rio de Janeiro, care se adaugă astfel altor două competiții de dublu pe care le-a câștigat anii trecuți la Hobart şi la 's-Hertogenbosch. Pentru participarea în finală la Moscova, acolo unde Halep a triumfat anul trecut, Begu a obţinut 64.000 de dolari şi 305 puncte WTA. De astăzi, Irina se regăsește în TOP 50, și mai precis pe locul 42.

“A fost o săptămână foarte bună pentru mine şi sper să revin la Moscova.Vreau să le mulţumesc sponsorilor, fără care nu ar fi astfel de turnee, şi echipei mele. Aţi fost alături de mine tot timpul", a spus foarte emoționată Irina Begu după finală.

“Victimele” Irinei Begu la Moscova au fost, pe rând, următoarele: croata Donna Vekici, rusoaica Ekaterina Makarova, bulgăroaica Ţvetana Pironkova și cehoaica Lucie Safarova.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-20

In legatura cu acest articol...

Tracy Austin, despre Simona Halep: Este o jucătoare extraordinară, o ameninţare pentru adversarele sale

Simona Halep a decolat spre Singapore, unde va participa săptămâna viitoare la Turneul Campioanelor

Simona Halep: A fost o decizie grea. Mi-a fost greu să abandonez în sferturi la turneul China Open

Preşedintele executiv al WTA: Ascensiunea Simonei Halep, una incredibilă. Românca a devenit o jucătoare de elită

Simona Halep, în premieră la Turneul Campioanelor de la Singapore. Este a treia românca din istorie care participă la competiţie




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE