2019-10-14 04:04

Simona Halep se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA

 |  09:06
Simona Halep se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep se menține pe locul trei în clasamentul celor mai bune jucătoare din circuitul profesionist feminin de tenis, chiar dacă a fost eliminată din turul al doilea la Roland Garros.

Serena Williams, câștigătoarea Openului Franței, conduce clasamentul, ea fiind urmată de cehoaica Petra Kvitova, care a urcat două locuri, în timp ce rusoaica Maria Șarapova, învingătoarea de anul trecut, a coborât pe locul patru, la 180 de puncte de Simona Halep.

Andreea Mitu a urcat în clasamentul de pe locul 100 pe 68, după ce a atins faza optimilor la Roland Garros, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sa. Și Irina Begu se află la cea mai bună clasare, locul 29, față de 30 pe cât se afla înaintea celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului.

Clasamentul WTA simplu:

1 (1). Serena Williams (SUA) 11.291 puncte

2 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.870

3 (3). Simona Halep 6.130

4 (2). Maria Șarapova (Rusia) 5.950

5 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000

6 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 4.305

7 (13). Lucie Safarova (Cehia) 4.055

8 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.620

9 (8). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.345

10 (11). Angelique Kerber (Germania) 3.120

.................................................................

29 (30). Irina Begu 1.636

60 (51). Alexandra Dulgheru 917

61 (67). Monica Niculescu 905

68 (100). Andreea Mitu 820

180 (176). Patricia Țig 297

183 (178). Ana Bogdan 293

191 (144). Sorana Cîrstea 271

329 (324). Alexandra Cadanțu 113

356 (389). Irina Maria Bara 98

362 (355). Elena Bogdan 95

397 (395). Cristina Dinu 83 etc.

Clasamentul WTA la dublu:

1 (1). Sania Mirza (India) 7.940

2 (2). Martina Hingis (Elveția) 7.170

3 (7). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.990

3 (7). Elena Vesnina (Rusia) 5.990

5 (18). Lucie Safarova (Cehia) 5.916

6 (19). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 5.746

7 (5). Kristina Mladenovic (Franța) 5.630

8 (6). Cara Black (Zimbabwe) 5.095

9 (3). Roberta Vinci (Italia) 5.030

10 (11). Timea Babos (Ungaria) 5.010

........................................................

52 (49). Monica Niculescu 1.545

56 (54). Irina Begu 1.405

60 (56). Raluca Olaru 1.390

79 (84). Elena Bogdan 915 etc.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE