2019-06-25 13:32

Simona Halep se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA; Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii

 |  08:37
Simona Halep se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA; Sorana Cîrstea a urcat nouă poziţii

Jucătoarea Simona Halep se menţine pe locul 3, cu 5.533 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Lider este în continuare japoneza Naomi Osaka, care are 6.486 de puncte.

Dintre românce, Mihaela Buzărnescu a coborât două locurie şi este pe 33, cu 1.575 de puncte.

În top 100 se află şi Sorana Cîrstea, semifinalistă la Nurnberg, care a urcat de pe locul 93 pe locul 84, cu 709 de puncte.

Irina-Camelia Begu a urcat două locuri, fiind pe 116, cu 554 de puncte.

Ana Bogdan este pe locul 123, după o urcare de două locuri (554 de puncte), Monica Niculescu a coborât o poziţie şi este pe 142, cu 416 puncte, Irina Bara a urcat trei locuri şi este pe 165 (354 puncte), iar Alexandra Dulgheru este pe 180, cu 315 de puncte, după urcare de 2 poziţii.

La dublu, România are şase jucătoare în top 100: Mihaela Buzărnescu (locul 30, coborâre două locuri, 2.265 puncte), Irina Begu (locul 32, urcare un loc, 2.155 puncte), Raluca Olaru (locul 45, coborâre 7 locuri, 1.760 puncte), Monica Niculescu (locul 50, urcare un loc, 1.618 puncte), Irina Bara (locul 58, coborâre două locuri, cu 1470 puncte), Andreea Mitu (locul 85, menţinere, 984 de puncte).

Primele zece jucătoare din clasamentul de simplu, în săptămâna în care începe Roland Garros, sunt următoarele:

1. Naomi Osaka (Japonia) 6.486 de puncte;

2. Karolina Pliskova (Cehia) 5.685;

3. Simona Halep (România) 5.533;

4. Kiki Bertens (Olanda) 5.405;

5. Angelique Kerber (Germania) 5.095;

6. Petra Kvitova (Cehia) 5.055;

7. Sloane Stephens (SUA) 4.552;

8. Ashleigh Barty (Australia) 4.430;

9. Elina Svitolina (Ucraina) 3.967;

10. Serena Williams (SUA) 3.521.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-05-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE