2019-11-13 22:58

Un nou meci, un nou eşec. BLESTEMUL continuă pentru Miki Buzărnescu

 |  13:29
Un nou meci, un nou eşec. BLESTEMUL continuă pentru Miki Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu, locul 29 mondial, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a turneului de la Dubai, cu premii de aproape 3 milioane de euro, competiţie de categorie Premier 5.

Românca a fost învinsă clar de Sofia Kenin, din SUA, locul 37 mondial, scor 6-3, 6-0, după o oră şi 12 minute de joc. Miki a evoluat destul de bine în debutul întâlnirii, conducând cu 1-0, 2-1 şi 3-2, dar apoi a fost de nerecunoscut, iar adversara i-a luat zece ghemuri consecutive.

Pentru prezenţa în primul tur, Buzărnescu va primi 7.835 de dolari şi un punct WTA.

Buzărnescu caută în continuare prima victorie la simplu din 2019. Jucătoarea noastră a pierdut din turul de debut la Brisbane, Hobart, Australian Open şi Doha şi a cedat ambele dueluri din Cehia, din Fed Cup.

Mihaela Buzărnescu n-a mai câştigat din luna august, de la Montreal, în condiţiile în care două luni a lipsit din cauza unei accidentări care se pare au dat-o iremediabil peste cap.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE