2019-10-21 07:58

Una rece și una caldă pentru Simona Halep

 |  14:06
Una rece și una caldă pentru Simona Halep

Simona Halep, locul 5 WTA,a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 38 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing.

Sportiva noastră nu a fost în deplinătatea forțelor, din punct de vedere fizic, și a recunoscut că accidentarea de la Wuhan îi face probleme. Halep s-a accidentat la spate, la turneul de la Wuhan, de unde a fost nevoită să abandoneze și va veni în România pentru a face un RMN.

În primul set, Alexandrova a condus cu 3-0 după un break în ghemul secund. Halep a revenit la 2-3, dar nu a mai reuşit nimic în acest set, pe care l-a pierdut, cu 2-6, după 34 de minute. Rusoaica a făcut prima break-ul şi în setul secund, dar Halep l-a anulat cu rebreak., apoi Alexandrova s-a desprins la 3-1, apoi la 4-1. Chinuită de dureri, Halep a revenit la 3-4, dar a pierdut apoi următoarele ghemuri şi meciul, după 63 de minute de joc

"A fost dur astăzi. Nu mi-am revenit bine după primul meci, aşa că mi-a fost dificil să joc astăzi, iar ea (n.red. – Ekaterina Alexandrova) a jucat foarte bine. Accidentarea de la Wuhan se agreavează, aşa că trebuie să merg acasă şi să fac un RMN… să iau o pauză şi să fac tratament", a mărturisit Halep.

Halep este programată să joace mai departe în turneul de la Moscova (14-20 octombrie) şi apoi la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 3 noiembrie).

Veste bună

Simona a primit și o veste bună. Se află printre primele patru jucătoare de tenis calificate la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. „Este o onoare să mă calific la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. Este întotdeauna un obiectiv pentru mine să obţin această calificare şi sunt încântată de posibiitatea de a evolua şi în acest an. Am mai fost în Shenzhen, aşa că mă bucur că voi reveni şi că mă voi reîntâlni cu fanii de acolo", a spus Simona, pentru WTA.

Alături de Halep, la Turneul Campioanelor mai sunt calificate şi jucătoarele Bianca Andreescu, Ashleigh Barty şi Karolina Pliskova.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE