2019-10-21 19:20

US OPEN. Simona Halep s-a calificat cu ceva emoții în turul doi în fața necunoscutei Danielle Collins

 |  23:12
US OPEN. Simona Halep s-a calificat cu ceva emoții în turul doi în fața necunoscutei Danielle Collins

Florentin Dincă

Simona Halep, locul 2 WTA, s-a întrebuințat serios pentru a se califica în turul doi la US Open. Românca a avut nevoie de trei seturi ca să treacă de necunoscuta Danielle Collins, o americancă arțăgoasă, care a câștigat primul set la tie-break, iar apoi, cât au ținut-o puterile, i-a ținut piept puternicei sale adversare. Simona Halep – Danielle Collins, scor 6-7 (2), 6-1, 6-2.

“Am fost peste adversara mea, am fost agresivă, a trebuit să fac destule ca să înving. Am încercat să gestionez bine situaţia, faptul că jucam cu o americancă, publicul a fost cu ea, este normal, ştiam cum este. Publicul a fost însă fair-play şi a fost totul în regulă”, a declarat Halep

În turul doi, Simona Halep va evolua pentru prima dată în cariera sa împotriva sportivei Jana Cepelova (Slovacia), locul 65 WTA, cea care a trecut, scor 2-6, 7-5, 6-1, de Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 62 WTA.

Calificarea în turul doi la US Open i-a adus Simonei 60.420 de dolari şi 70 de puncte WTA.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-25

In legatura cu acest articol...

Simona Halep joacă luni, de la ora 18.00, cu Danielle Collins, la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului

Simona Halep: Am încredere în mine, sper să joc un tenis de calitate la US Open, să ajung măcar în sferturi

Victor Ponta, criticat de presa din Marea Britanie pentru că s-a folosit de imaginea Simonei Halep pentru a-şi mări popularitatea




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE