2019-09-19 10:17

WIMBLEDON 2014. Simona Halep este în semifinale. Cifrele unei calificări istorice

 |  18:00
WIMBLEDON 2014. Simona Halep este în semifinale. Cifrele unei calificări istorice

Rămasă cel mai bine clasată jucătoare din topul mondial în cursa spre trofeul de la Wimbledon, Simona Halep a făcut instrucţie cu finalista ediţiei de anul trecut, Sabine Lisicki, deşi germanca a condus în primul set cu 4-1. În semifinale, constănţeanca va da peste canadianca Eugenie Bouchard, cea pe care a mai învins-o o dată anul acesta.

Sub privirile Prinţului William, Halep avea avantaj moral în faţa germancei datorită victoriilor din ultimele două confruntări, însă a început cu emoţii. Accidentată serios încă din optimi, Lisicki a câştigat surprinzător primele trei game-uri, pentru ca mai apoi să conducă pe tabelă cu 4-1. A urmat o revenire senzaţională a Simonei, cu o serie de 11 game-uri consecutive câştigate şi s-a impus în cele din urmă cu 6-4, 6-0, la capătul a doar 57 de minute, cea mai rapidă de până acum pe iarba londoneză. „Am jucat incredibil. Nu este vorba de o cheie a succesului, ci mă simt foarte bine. Secretul meu este că joc tenis cu plăcere”, a declarat Halep.

Performanţă unică

Eleva lui Wim Fissette va da în penultimul act al competiţiei peste Eugenie Bouchard, care a trecut miercuri de Angelique Kerber, scor 6-3, 6-4. Cu un cec în valoare de 440.000 de lire sterline deja asigurat, dar şi cu 780 de puncte în tolbă, Halep a devenit prima româncă ajunsă în această fază la Wimbledon, cea mai titrată jucătoare din istorie, Virginia Ruzici, bifând doar sferturile de finală în 1978 şi 1981. Chiar dacă este cel mai bine clasată din topul WTA încă în cursă pentru trofeu, sportiva în vârstă de 22 de ani este cotată cu a doua şansă la câştigarea Wimbledonului,  celebra agenţie de pariuri Bet365 considerând că Petra Kvitova este marea favorită. Cehoaica, aflată  pe 6 în topul mondial, o va întâlni în cealaltă semifinală pe conaţionala sa Lucie Safarova.

La un pas de locul doi

Interesant este faptul că Halep a pierdut un singur meci în istoria confruntărilor cu celelalte trei semifinaliste de la Wimbledon. La singura confruntare directă cu oponenta de vineri, Eugenie Bouchard, anul acesta la Indian Wells, s-a impus, scor 6-2, 1-6, 6-4, în timp ce la întâlnirile cu Kvitova conduce cu 2-0, iar cu Safarova cu 2-1, unicul eşec fiind consemnat acum trei ani, când românca era la început de drum.Deşi, conform lui Ilie Năstase, are o accidentare la picior, Halep este optimistă că o va învinge pe canadiancă şi va ajunge pentru a doua oară consecutiv în finala unui turneu de Mare Şlem, performanţă care o va plasa direct pe locul secund în topul WTA. Dacă va cuceri trofeul pe iarba de la All England Croquet Club, atunci Halep va fi lider în Drumul spre Singapore, acolo unde se califică cele mai bune opt jucătoare ale anului.

„E o performanţă să câştigi 11 game-uri la rând după ce ai fost condus cu 4-1. Acum trebuie să fie atentă şi să o ia pas cu pas, mai sunt două meciuri până la trofeu. E mult mai bine să joace cu Bouchard decât cu Sharapova în semifinale”, Ilie Năstase, finalist Wimbledon în 1972 şi 1976.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE