2019-12-06 16:01

Ce scene va elimina NETFLIX din filmul «Bird Box». Cadrele fac trimitere la o tragedie adevărată

 |  10:06
Ce scene va elimina NETFLIX din filmul «Bird Box». Cadrele fac trimitere la o tragedie adevărată

Reprezentanţii companiei americane Netflix au anunţat că vor elimina secvenţele cu un accident feroviar din filmul "Bird Box/ Orbeşte", la două luni după ce au recunoscut că imaginile sunt din timpul unei tragedii întâmplate în realitate în Canada, în urmă cu aproape şase ani, relatează bbc.com.

Evenimentul în cauză a fost un accident feroviar produs în oraşul canadian Lac-Mégantic, pe 6 iulie 2013, la ora locală 01.15. Atunci, cel puţin patru vagoane-cisternă încărcate cu petrol au deraiat, dintr-un convoi de 77, şi au explodat în centrul oraşului, ucigând 47 de oameni, provocând evacuarea altor 2.000 şi distrugerea totală sau parţială a 30 de clădiri.

Cadrele cu accidentul feroviar erau incluse în partea de început a filmului şi erau legate de prezentarea unei ştiri fictive privind un scenariu apocaliptic.

Însă, în aceeaşi lună, Netflix a primit o cerere a ministrului de Cultură din Quebec, provincia în care a avut loc dezastrul, prin care acesta ruga compania americană să elimine cadrele, citeaza Mediafax.

Decizia oficială de a elimina cadrele a fost anunţată joi, printr-un e-mail adresat postului de televiziune BBC. În acest mesaj, conducerea Netflix afirma că va renunţa, de acord cu realizatorii filmului, la imaginile controversate şi că îşi cer scuze pentru "orice suferinţă" cauzată comunităţii afectate. Netflix a dat de înţeles că acele cadre vor fi înlocuite cu filmări nefolosite dintr-o emisiune, proces care va dura câteva săptămâni.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray