2019-08-21 15:27

CONCERTELE VERII. Lista tuturor evenimentelor din iunie, iulie, august

 |  16:01
CONCERTELE VERII. Lista tuturor evenimentelor din iunie, iulie, august

România va fi scena unor concerte deosebite și vara aceasta. Printre numele sonore care vor ridica publicul în picioare sunt Maroon 5, The Hollywood Vampires, Andre Rieu, Dr. Alban, Smokie, Rihanna, Queen, Megadeth, No Mercy, Muse şi Iron Maiden. Iată lista detaliată a tuturor evenimentelor lunilor iunie, iulie și august.

IUNIE

• În zilele de 3 şi 4 iunie, Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara găzduieşte Revolution Festival, care adună laolaltă, pentru recitaluri live, zeci de artişti şi formaţii. Juliette Lewis and The Licks este, poate, cea mai mare surpriză a festivalului, celebra actriţă şi cântăreaţă de la Hollywood confirmând recent participarea. Pe scenă mai urcă, printre alţii, trioul olandez Black Sun Empire, Skunk Anansie, John Digweed, Suicidal Tendencies, Planet of Zeus, Reboot, Avenger, Blazaj, Times, Few Reasons Why, Gothic, Mr. Heart, Umbre Zidite sau DJ Sanchezz.

• Adam Levine şi colegii săi de la Maroon 5 urmează să susţină un concert la Bucureşti pe 5 iunie, în Piaţa Constituţiei.

• Cea de-a cincea ediţie a festivalului Metalhead Meeting, o ediţie aniversară, va avea loc între 3 şi 5 iunie la Arenele Romane din Bucureşti. Trupa Eluveitie şi-a anunţat deja prezenţa, alături de Dragonforce, care vor concerta, în premieră, în România, şi Kreator – trupă emblematică a thrash metalului mondial, cu 33 de ani la activ şi 13 albume de studio.

• “Vampirii Hollywoodului” aterizează la Bucureşti pe 6 iunie. Celebrul actor Johnny Depp şi colegii săi din trupa The Hollywood Vampires – rock-starul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry – vor susţine un concert în parcarea C a complexului Romexpo din Bucureşti. Preţurile biletelor pornesc de la 149 de lei.

• Festivalul de muzică electronică Delahoya va avea loc în perioada 10-11 iunie 2016, pe Valea Garbăului, Cluj. Capetele de afiş ale ediţiei aniversare de 20 de ani sunt cei de la Die Antwoord. În cele două zile de desfăşurare a evenimentului vor urca pe cele trei scene nu mai puţin de 40 de artişti. Organizatorii au şi bilete la preţuri speciale: 1.000 de “special 20th anniversary tickets” la 59 de lei + taxe.

• Unul dintre concertele cele mai aşteptate de bucureşteni va fi cel al celebrului violonist André Rieu, care revine, însoţit de Orchestra Johann Strauss, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, cu două spectacole, pe 11 şi 12 iunie.

• Tot la Cluj-Napoca, în zilele de 16 şi 17 iunie va fi organizată cea mai mare petrecere retro a anului. Pe scena Transylvania Music Event vor urca Bonnie Tyler, Smokie, E-Type, Mr. President, Dr. Alban şi No Mercy. Evenimentul se va desfăşura în Sala Polivalentă.

• Trupa Queen, alături de solistul Adam Lambert, promite un megaconcert pe 21 iunie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Actuala formulă a devenit cunoscută în 2009.

• De pe 27 iunie până pe 3 iulie, la Cluj-Napoca se desfăşoară Jazz in the Park. Până acum, organizatorii au confirmat prezenţa unor artişti precum Hindi Zahra, Ours Samplus, Aida şi Noi şi Mihai Dobre.

IULIE

• Celebrul compozitor american Philip Glass şi cvartetul de coarde Kronos Quartet vor veni în premieră în România cu spectacolul “Dracula – muzica şi filmul”. Spectacolul va fi prezentat în avanpremieră pe 2 iulie, în Parcul Regal din curtea Castelului Bran, şi pe 4 iulie, în premieră, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău din Capitală.

• Pe 7 iulie 2016, show-ul lui Michael Jackson va fi din nou în România, de această dată în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Jennifer Batten, LaVelle Smith jr, Michael Prince, Sam Sims şi restul echipei lui Michael Jackson vor aduce un tribut megastarului, cu hiturile promovate în turneele “Bad” şi “Dangerous”. România este prima ţară din turneul mondial “The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute – LIVE”.

• Cea de-a 20-a ediţie a Gărâna Jazz Festival va avea loc între 7 şi 11 iulie în Poiana Lupului, Hanul La Răscruce şi Biserica Catolică din satul Valiug. Printre artiştii confirmaţi la ediţia aniversară se numără Yuri Honing, Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen- Trio, Magnus Ostrom Band, FOOD, Nils Petter Molvaer, Louis Sclavis Trio şi muzicianul american Jack De- Johnette, fost coleg de trupă cu Miles Davis, Charles Lloyd şi Herbie Hancock.

• Formaţia Megadeth revine la Bucureşti cu un nou concert, ce va avea loc pe 13 iulie la Arenele Romane din Bucureşti. Show-ul face parte din turneul de promovare a noului album Megadeth, “Dystopia”, lansat la începutul acestui an.

• Electric Castle se va desfăşura între 14 şi 17 iulie, la castelul Banffy din Bonţida, Cluj-Napoca. La cea de-a 4-a ediţie şi-au anunţat deja prezenţa artişti precum Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Gorgon City, Enter Shikari, Rusko, Dub Pistols, Art Department, Loadstar, DJ Marky şi mulţi alţii.

• Formaţia Scorpions aniversează 50 de ani de activitate şi în România, printr-un concert ce va avea loc pe 16 iulie la Romexpo.

• Cea de-a cincea ediţie MOX (Music Outdoor Experience) va avea loc între 28 şi 31 iulie, pe platoul de la Buscat Ski&Summer Resort, Vârful Buscat. Blanilla, Missile, Satellites, Dodo, Zo, Cris, N.Ser, Beat Junkz, Greenblack, Alex One, Vlad Bretan, S-t-phan sunt primii artişti anunţaţi. Campingul va fi gratuit pe toată perioada festivalului.

• Padina Fest, festivalul care se ţine de şapte ani la 1.509 metri altitudine, pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi, va avea anul acesta un line-up exclusiv românesc, astfel că, între 28 şi 31 iulie, vor ajunge acolo unele dintre cele mai îndrăgite trupe de rock şi electro din ţara noastră.

• Concertele Muse şi Iron Maiden la Bucureşti au fost, în sfârşit, confirmate! Cele două formaţii britanice vor cânta la Rock the City pe 29, respectiv 30 iulie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Muse, Volbeat şi Birth of Joy urcă pe scenă în prima zi, iar în a doua zi de festival, alături de Iron Maiden, vor face show şi cei de la The Raven Age.

AUGUST

• Untold 2016 va avea loc în perioada 4-7 august la Cluj-Napoca, iar pe cele 10 scene vor urca peste 150 de artişti internaţionali de renume, precum Afrojack, Armin Van Buuren, Tiesto, Parov Stelar, W&W, NERVO, Fedde le Grand, Tujamo, John Digweed, Borgore, Galantis sau Seth Troxler.

• Spellground Festival, un nou festival de muzică, ce debutează anul acesta, a adunat deja nume mari, precum The Kooks şi Royksopp. Spellground va avea loc între 12 şi 14 august, în cadrul natural din vecinătatea Capidava, lângă Cernavodă.

• A şasea ediţie Summer Well va avea loc pe 13-14 august, pe domeniul Ştirbei. Până acum şi-au anunţat prezenţa The Chemical Brothers, Hurts, The 1975, Years & Years, The Neighbourhood, BØRNS, Blossoms, HONNE, Sundara Karma şi HŞLOS.

• Rihanna va susţine un concert duminică, 14 august, de la ora 15.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Concertul face parte din turneul “Anti World Tour”, care a-nceput în toamna anului trecut în America şi continuă pe parcursul acestui an.

• Zutopia Music Festival va avea loc pe 15 şi 17 august în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi îi va aduce, în premieră, în ţara noastră pe Sia şi pe Steve Aoki, dar şi pe Fallulah, Oh Land şi Selah Sue.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-05-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray