2020-08-12 02:12

DUNE revine! "S-a realizat cu oameni din întreaga lume”

 |  14:27
DUNE revine! "S-a realizat cu oameni din întreaga lume”

Știți SF-ul acela bun și vechi cu Sting în distribuție și regizat de carismaticul David Lynch? Adică filmul “Dune”, considerat epic și realizat în 1984, bazat fiind pe romanul cu același nume al lui Frank Herbert, din 1965. Romanul este deseori amintit ca fiind cel mai bine vândut roman science fiction.

Filmul din 1984 a însemnat și un rol important pentru apreciatul solist Sting (fiind, de fapt, al cincilea film în care apărea). https://www.youtube.com/watch?v=KwPTIEWTYEI

Subiectul? Rasa umană s-a împrăștiat în universul cunoscut, populând nenumărate sisteme planetare, conduse de casele regale aristocratice care se supun Împăratului Padișah Shaddam Corrino IV. Știința și tehnologia au evoluat dincolo de limitele timpurilor actuale. Din cauza unui incident, cunoscut ca Jihadul butlerian, calculatoarele și inteligențele artificiale sunt interzise. În absența acestor dispozitive, funcția lor este preluată de oameni cu minți foarte dezvoltate, numiți mentați. În afara acestora, au apărut diverse organizații menite să umple locul ocupat anterior de "mașinile gânditoare". Doar două dintre ele au supraviețuit: Ghilda Spațială, specializată în matematică, care a monopolizat călătoriile spațiale realizate cu ajutorul navigatorilor, și puternicul ordin matriarhal numit Bene Gesserit, al cărei obiectiv principal îl constituie protejarea și evoluția rasei umane. Sursa abilităților lor este substanța numită mirodenia melanj, care se găsește doar pe planeta deșertică Arrakis. Planeta Arrakis este acoperită de un ecosistem deșertic, ostil majorității formelor de viață. Ea este casa fremenilor, luptători feroce care călăresc giganticii viermi de nisip ai deșertului și ai căror conducători sunt aleși prin luptă. Mirodenia prelungește viața celor care o consumă și permite anumite capacități...Ghilda Spațială și Navigatorii folosesc mirodenia melanj pentru a călători instantaneu prin spațiu în condiții de siguranță în orice parte a universului. De aici o seamă de conflicte, etc. Filmul a însemnat și un rol important pentru solistul Sting (fiind, de fapt, al cincilea film în care apărea). https://www.youtube.com/watch?v=KwPTIEWTYEI

Primul roman al lui Herbert a stat și la baza serialului de televiziune realizat în 2000 de Sci Fi Channel – “Dune” și a continuării acestuia din 2003 – “Copiii Dunei”. https://www.youtube.com/watch?v=7B1nfv65xQY

Pelicula e prevăzută a fi lansată în decembrie, fără amânări

Deși mulți se îndoiesc că se vor mai atinge performanțele ecranizărilor anterioare, chiar dacă tehnica a avansat, iată că Studioul Warner Bros. a prezentat lunea aceasta prima imagine din noul film "Dune", în regia lui Denis Villeneuve şi avându-l pe Timothée Chalamet drept protagonist, peliculă prevăzută a fi lansată în decembrie, fără amânări cauzate de criza globală a coronavirusului.

În avanpremiera unui reportaj mai amplu ce va apărea marţi, revista Vanity Fair a publicat o fotografie care îl înfăţişează pe Chalamet în rolul lui Paul Atreides, personaj din universul "Dune". Și a confirmat că Warner Bros. nu intenţionează să amâne, în contextul crizei de coronavirus, lansarea peliculei science-fiction prevăzută pentru 18 decembrie, potrivit EFE.

"Dune s-a realizat cu oameni din întreaga lume. Iar mulţi dintre ei sunt ca şi familia mea", a spus Villeneuve, unul dintre cei mai respectaţi regizori din generaţia sa datorită unor filme precum "Sicario" (2015), "Arrival" (2016) sau "Blade Runner 2049" (2017). "Sunt foarte mândru să le reprezint munca. Sunt nerăbdător să vină ziua în care ne vom putea reuni cu toţii, având în vedere că 'Dune' a fost realizat pentru a fi văzut pe marile ecrane", a subliniat regizorul canadian. Chalamet, nominalizat la Oscar pentru rolul din filmul "Call Me by Your Name" (2017), este doar unul dintre actorii de renume ce fac parte din distribuţia acestui film, care îi include pe Javier Bardem, Oscar Isaac, Zendaya, Jason Momoa, Rebecca Ferguson, Josh Brolin, Dave Bautista, Stellan Skarsgaard şi Charlotte Rampling. Prima imagine din "Dune" îl arată pe Chalamet întruchipându-l pe Paul Atreides, care se pregăteşte să părăsească planeta Caladan pentru a se duce în Arrakis.

Inedit

După ce a publicat romanul The Dragon in the Sea în 1957, Herbert s-a dus în Florence, Oregon, la marginea nordică a Oregon Dunes, unde Departamentul Agriculturii Statelor Unite experimenta folosirea plantelor pentru stabilizarea dunelor de nisip, care puteau "înghiți orașe, lacuri, râuri, autostrăzi întregi". Articolul lui Herbert pe tema dunelor, "Au oprit nisipurile care se deplasau", nu a fost terminat niciodată (fiind publicat abia peste decenii, în The Road to Dune), dar cercetările întreprinse i-au stârnit autorului interesul pentru ecologie.

Herbert și-a petrecut următorii cinci ani documentându-se, scriind și revizuind ceea ce avea să devină romanul Dune, serializat în revista Analog între 1963 și 1965 sub forma a două opere mai scurte, Lumea Dunei și Profetul Dunei. Herbert și-a dedicat opera "oamenilor a căror muncă merge dincolo de idei, în lumea <materială> - ecologiștilor terenurilor uscate, oriunde ar fi aceștia, oricând vor fi lucrat, le este dedicat acest efort de prezicere, cu respect și admirație"…


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz