2019-08-20 12:56

Elvenking, mesaj inedit pentru rockerii români

 |  19:29
Elvenking, mesaj inedit pentru rockerii români

Maximum Rock Festival 2014, cel mai mare festival indoors din România şi evenimentul metal ce nu trebuie ratat de cei care sunt fanii genului, se apropie de marele moment al startului. Formaţia italiană Elvenking este entuziasmată de ideea de a susţine un concert în România, la Maximum Rock Festival, aşa că a decis să le adreseze fanilor un mesaj cu totul şi cu totul special.

Postat pe YouTube, videoclipul a demonstrat că membrii trupei posedă din plin simţul umorului şi că abia aşteaptă să-şi încânte fanii cu stilul lor unic de metal. Urmăreşte

Pe 24 şi 25 octombrie 2014, la Turbohalle, sunt aşteptati toţi cei care vor să se bucure de muzica lor preferată, în cadrul unui spectacol complex care pune la dispoziţie felurite prilejuri de distracţie: cel mai mare târg de merchandise rock din România, de la care nu vor lipsi firme precum Niche Records, Universal Music/Get Music, Beauty Of Pain, Errana Leather&Laces şi mulţi alţii, DrumStage, expoziţii de choppere customizate şi lansarea colecţiei vestimentare a celebrului artist român Costin Chioreanu, "Dream Walks With Me".

În momentul de faţă, programul evenimentului arată astfel:

24.10.2014

18:00 - Open Doors

18:30 - Prima formaţie

01:00 - End of show

Ordinea trupelor:

Neutron

I'm The Trip

Krepuskul

Threshold

Tristania

Evergrey

25.10.2014

17:00 - Open Doors

17:45 - Prima formaţie

01:00 - End of Show

Ordinea trupelor:

Open Mind

Code Red

Noctiferia

Elvenking

Unleashed

Dark Tranquillity

Ca şi anul trecut, ediţia aceasta a festivalului va fi filmată şi se va realiza un DVD special. DVD-ul "Maximum Rock Festival 2013" a fost creat cu ajutorul ODS şi Dream Team Video. Mai jos puteţi urmări prima zi a ediţiei din 2013 a Maximum Rock Festival.

Deoarece capacitatea sălii este limitată, s-au pus în vânzare 1.300 de abonamente şi 200 de bilete pentru fiecare zi, la următoarele preturi:

- bilete normale - valabile pentru o zi (85 de lei / 19,5 euro) - sold out

- abonament normal valabil pentru două zile (115 lei / 26 de euro) - sold out

În perioada 01.10-23.10.2014, biletul are valoarea de 95 de lei / 21,5 euro, iar abonamentul 125 de lei / 28,5 euro – încă disponibil

În perioada festivalului (24.10-25.10.2014) biletul are valoarea de 110 lei, iar abonamentul 135 de lei

Abonament special, 125 de lei / 28,5 euro - sold out

- acces două zile la festival

- acces warm up party festival

- acces meet & greet pentru două formaţii la alegere

- poster festival

- pachet cu materiale promoţionale

Cu ocazia acestui festival se vor organiza mai multe concerte (warm up party), iar cu acest abonament puteţi alege unul dintre acestea.

Biletele / abonamentele achiziţionate prin PayPal vor fi ridicate în ziua evenimentului, de la punctul special amenajat la intrare, sau la cerere cu maximum 10 zile înainte de eveniment, pe baza unui act de identitate. Află mai multe despre regulamentul biletelor . Biletele se pot achiziţiona şi din reţeaua Eventim şi online pe . Biletele achiziţionate prin PayPal sau direct de la sediul Promusic Events & Maximum Rock Romania beneficiază de DVD-ul Maximum Rock Festival 2013, un DVD într-o ediţie limitată, în format digipack, ce prezintă ediţia din 2013 a acestui festival.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray