2019-10-17 19:13

Eugen Teodorovici merge mai departe cu IMPOZITAREA pensiilor speciale. Decizii în Parlament

 |  19:59
Eugen Teodorovici merge mai departe cu IMPOZITAREA pensiilor speciale. Decizii în Parlament

Ministrul Finanţelor propune o formulă specială de calcul pentru impozitarea pensiilor speciale. În calitate de senator, Eugen Teodorovici a venit la Comisia de buget-finanţe să-şi susţină pachetul de măsuri fiscale.

Astăzi, în cadrul Comisiei de buget-finanţe, deputaţii au fost de acord cu modificările propuse de Teodorovici la programul “Prima casă”. Astfel, pentru a beneficia de condiţiile acestui program, familiile trebuie să facă dovada unui venit de cel puţin 4.500 de lei sau de 7.000, în cazul în care au şi copii.

Controverse iscă un al doilea proiect de lege, cel care se referă la impozitarea pensiilor speciale. Potrivit acestui proiect, în cazul în care există o pensie special între 7.000 şi 10.000 de lei, se impozitează cu 30%, iar acest grad de impozitare creşte la 50% pentru pensiile speciale peste 10.000 de lei.

Ministrul de Finanţe a precizat că este vorba despre pensiile speciale pentru care nu a existat contributivitate la sistemul pensiilor de stat. În schimb, astăzi s-a mai venit cu un amedament. UDMR a propus ca pensiile foştilor şefi de stat şi a actualului preşedinte să fie impozitate, dacă sunt în pragurile propuse de Eugen Teodorovici.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-17



Parerea ta...

TRAIASCă ȚIGANIADA
17 Sep 2019

Acest om își bate joc de întreg neam romanesc.
ADEVăR
18 Sep 2019

Pensiile speciale continuă să crească în fiecare lună în ciuda faptul că alte categorii de pensionari nu încasează niciun leu în plus. Aceste pensii speciale trebuia sa fie desființate . Eugen Teodorovici este doar un escroc care se întreține in lux.
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Restauraţia nesimţirii Impozitarea bacşişurilor şi reinstaurarea pensiilor nesimţite au fost subiectele care au revoltat opinia publică şi au jignit bunul-simţ. Populismele au invadat ecranele televiziunilor rând pe rând, culminând cu ideea creaţă de a se introduce pensii speciale pentru ziarişti. În prostia lor, politicienii au crezut că rup gura târgului, că vor fi aplaudaţi şi adulaţi de media. Cât despre pensiile parlamentarilor, acestea sfidează tot poporul, care este deja cocoşat de nevoi. Ei tânjesc după pensiile încasate de magistraţi, şi astea tot speciale. Desigur, cutuma arată că vor urma poliţiştii şi armata, alte categorii excepţionale care trebuie bine hrănite, nu subnutrite, aşa cum este populaţia ţării. Povestea continuă cu sistemul sanitar care se doreşte scos de sub auspiciile legii bugetare, iar şpăgile date în sistem să devină o obligaţie cetăţenească
16 Apr 2015 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray