2019-12-11 10:57

Festival anulat ca urmare a Doliului Național

 |  19:01
Festival anulat ca urmare a Doliului Național

Spellground Festival, cel mai mare festival de muzică de pe litoralul românesc, programat între 12-14 august, a fost anulat ca urmare a solicitării Universităţii Ovidius Constanţa, partener oficial al festivalului,cu privire la respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu naţional, anunţă organizatorii.

Festivalul Spellground, care fusese stabilit să aibă loc între 12-14 august, din Constanţa până în Năvodari, pe trei scene, reunind 17 trupe internaţionale şi 44 româneşti, în total peste 300 de artişti, inclusiv muzicineii de la The Kooks şi cei de la Röyksopp, nu va mai avea loc.

Universitatea Ovidius Constanţa, partener oficial al evenimentului, a solicitat respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu naţional prin adaptarea programului festivalului şi eliminarea manifestărilor muzicale de pe terenul instituţiei de învăţământ.

“Apreciem că arborarea drapelului în bernă la sediul Universităţii şi desfăşurarea în acelaşi timp a unor manifestări muzicale de o asemenea anvergură contravin mai ales eticii şi moralei de care o asemenea instituţie de învăţământ ar trebui să dea dovadă” mai precizează Universitatea.

“Un festival nu poate fi rupt în jumătate, este un tot unitar. Am luat în calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fără încasările de sâmbătă, cea mai bine vândută zi, ne e imposibilă susţinerea întregulului eveniment din punct de vedere financiar şi logistic. Vom încerca reprogramarea headlinerilor în concerte individuale în sezonul 2016 – 2017. Suprapunerea datelor libere pentru întreg line-up-ul pentru o formulă de festival este puţin probabilă” spune Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground.

“Ne pare foarte rău ca trebuie să luam această decizie. Muncim de peste opt luni pentru ca acest festival să aibă loc la nivelul pe care l-am visat. Am pus suflet, efort şi toate resursele noastre la dispoziţie. Le cerem scuze fanilor pe care i-am dezamăgit” mai adaugă Nicoleta Petre.

Contravaloarea biletelor şi abonamentelor poate fi recuperată începând cu data de 12 august în toate reţelele de ticketing, conform procedurilor ce vor fi anunţate începând de sâmbătă, 6 august, pe site-ul oficial.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-06

In legatura cu acest articol...

Spectacol total la UNTOLD. Programul de sâmbătă și duminică




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray