2019-10-17 19:26

Festivalul Plăcintelor, în Parcul I.O.R. Intrarea, liberă

 |  09:48
Festivalul Plăcintelor, în Parcul I.O.R. Intrarea, liberă

Festivalul Plăcintelor are loc în perioada 23-25 septembrie, în Parcul I.O.R. din Capitală (Biserica Maramureşeană), evenimentul propunându-şi să promoveze diferite feluri de plăcinte din toate zonele ţării.

Astfel, se vor pregăti mai multe feluri de plăcinte (plăcinte moldoveneşti - bucovinene, plăcinte poale-n brâu, plăcinte codreneşti (Apuseni), plăcinte întinse de Turnu, plăcinte munteneşti (Argeş), plăcinte tătăreşti (Dobrogea), plăcinte sârbeşti (Banat), plăcinte domneşti (Muntenia), plăcinte învârtite şi altele.

Organizatorii anunţă că plăcintele vor avea o compoziţie diversă: carne, brânză, mărar, smântână, dovleac, mac, varză, cartofi, şuncă, caşcaval, magiun de prune, dulceaţă de trandafiri. De asemenea, toate plăcintele vor fi pregatite din ingrediente suta la suta naturale, după reţete tradiţionale.

Totodată, cei care vor participa la eveniment vor avea posibilitatea să deguste pe grătare mici uriaşi, frigărui, pastramă, fripturi, stropite cu multă bere autohtonă şi germană şi must proaspăt stors în faţa vizitatorilor.

Nu în ultimul rând, se vor înfăşura sarmale munteneşti, se vor coace gogoşi tradiţionale, nelipsind preparatele din peşte la grătar asezonate cu vinuri nobile din zona Vrancei şi zona Huşiului.

Vizitatorii vor putea degusta brânzeturi, caşuri, telemea de Sibiu , afumături, Cozonac Domnesc, ciocolată de casă, prăjituri tradiţionale, gogoşi maramureşene, turtă dulce, covrigi, siropuri, miere, ceaiuri, pâine secuiască, cafea la nisip, bragă.

La festival vor participa şi mestesugari care vor expune obiecte din piele, ceramică, produse hand made, bijuterii din argint.

De asemenea, vor avea loc concerte de muzică populară, intrarea la eveniment fiind liberă.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray