2019-10-20 15:08

În atenţia şoferilor. RUTE ALTERNATIVE spre Litoral

 |  13:00
În atenţia şoferilor. RUTE ALTERNATIVE spre Litoral

Sezonul estival a început, dar drumul spre mare provoacă foarte mulţi nervi printre români. Traficul este intens, restricţiile pe măsură, ambuteiajele sunt nenumărate şi, dacă mai ai “noroc” şi de un accident, o jumătate de zi de plajă trebuie să o dai uitării.

Peste toate acestea, puhoiul de maşini ia aspect de pâlnie la staţia de taxare de la Feteşti, unde prea mulţi şoferi preferă să plătească cash şi astfel sunt nevoiţi să-şi aşeze maşinile la cozi kilometrice.

Şi totuşi există şi rute alternative spre Litoral. Mergi mai încet, prin comune, ba chiar traversezi cu bacul spre Ostrov, dar măcar nu te doare capul şi nu îţi creşte tensiunea de nervi.

Poliţiştii recomandă folosirea următoarelor rute alternative către Constanţa:

DN2 Bucureşti - Urziceni, DN2A Urziceni - Slobozia - Hârşova - Constanţa

DN3 Bucureşti - Lehliu - Călăraşi - traversare cu bacul spre Ostrov - Adamclisi - Constanţa

Potrivit Infotrafic, se circulă îngreunat la staţia de taxare de la Feteşti, ca urmare a faptului că mulţi conducători auto optează pentru plata cash a peajului (tarif de trecere a podurilor între Feteşti şi Cernavodă), la singura casă destinată acestui scop. Prin staţia de taxare se poate trece liber, cu obligativitatea ca taxa să se plătească ulterior, în 24 de ore, la staţiile de distribuţie a carburanţilor ori prin SMS la numărul 7577 - număr disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange, Vodafone, Telekom, şi RCS&RDS.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray