2019-11-23 02:09

Marcel Iureş şi George Mihăiţă, pe scena ICR: “Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”

 |  18:56
Marcel Iureş şi George Mihăiţă, pe scena ICR: “Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”

Piesa “Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de Cătălin Ştefănescu, în regia lui Alexandru Dabija, cu actorii Marcel Iureş şi George Mihăiţă, vine joi, 15 ianuarie 2015, de la ora 19.00, pe scena Institutului Cultural Român (ICR) - Aleea Alexandru 38, Bucureşti.

Produs de Teatrul ACT, spectacolul este o adaptare după romanul Moromeţii de Marin Preda.

După seria montărilor care revalorifică poveştile şi actul povestirii, Teatrul ACT revine cu o propunere aparte în spaţiul teatral din România – un spectacol pe un text care porneşte de la romanul emblematic al literaturii române postbelice.

Marcel Iureş şi George Mihăiţă întruchipează două personaje care respun, într-un mod inedit, povestea din cartea care a marcat multe generaţii de cititori. Povestea unui spaţiu aflat între lumi şi a personajelor care populează universul celebrului roman capătă o nouă viaţă în viziunea lui Alexandru Dabija, regizorul căruia i se datorează unele dintre cele mai importante spectacole ale Teatrului ACT.

„Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are «casă la ţară». Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor când «intri în manuale». Sau când breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mâncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la ACT o piesă cu ţărani. Şi, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvântul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ştefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”, afirmă regizorul Alexandru Dabija.

Accesul la spectacol este liber în limita locurilor disponibile.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-01-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray