2019-10-18 14:23

Serialele "Game of Thrones" și "Veep" au cele mai mari șanse la Emmy 2019

 |  21:00
Serialele "Game of Thrones" și "Veep" au cele mai mari șanse la Emmy 2019

Serialele "Game of Thrones" şi "Veep" au anul acesta ultima şansă de a mai câştiga un premiu Emmy, la gala care va avea loc duminică seară. Anul acesta, categoriile dedicate genului comediei sunt dominate de femei, potrivit Associated Press.

"Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" este serialul cu cele mai multe premii Emmy din istorie, 57, şi cu cele mai multe astfel de trofee pentru un singur sezon, 12, record stabilit în 2015 şi egalat în anul următor.

Dacă, duminică, va obţine al patrulea său premiu Emmy pentru cel mai bun serial dramă, va intra într-un club select, alături de producţii precum "Hill Street Blues", "L.A. Law". "The West Wing" şi "Mad Men", potrivit MEDIAFAX.

Anul acesta, producţia HBO "Game of Thrones" a condus în topul nominalizărilor, cu 32, însă este într-o competiţie acerbă, cu "Killing Eve" (BBC America), "Better Call Saul" (AMC), "Pose" (FX), "Bodyguard" şi "Ozark" (Netflix), "Succession" (HBO) şi "This Is Us" (NBC).

Actriţele din "Game of Thrones", însă, deşi au primit un total de 18 nominalizări pe parcursul celor opt sezoane, încheiate în primăvara acestui an, nu au obţinut niciun premiu.

Anul acesta, Emilia Clarke concurează pentru un Emmy pentru cel mai bun rol principal feminin într-un serial dramă cu Sandra Oh ("Killing Eve"), care ar deveni prima asiatică ce ar obţine trofeul, şi Viola Davis ("How to Get Away With Murder"), ce, în 2015, a devenit prima afro-americană recompensată în această categorie.

Şi actorii din distribuţia "Game of Thrones" au ceva de demonstrat, cu excepţia celui recompensat cu trei Emmy Peter Dinklage, anul acesta nominalizat a patra oară. Concurează cu colegii de distribuţie Alfie Allen şi Nikolaj Coster-Waldau, pentru cel mai bun rol secundar masculin într-un serial dramă.

Kit Harington a primit prima nominalizare pentru rol principal masculin într-o dramă şi este în competiţie cu Billy Porter ("Pose"), care ar deveni primul actor care şi-a făcut publică orientarea gay ce ar obţine premiul, şi cu Sterling K. Brown ("This Is Us"), care, în 2017, a devenit abia al patrulea afro-american onorat astfel.

În categoriile dedicate comediei, este nominalizat serialul "Veep", care s-a încheiat şi el în primăvara acestui an, deja premiat cu trei Emmy pentru cea mai bună comedie. Este în concurenţă anul acesta cu "The Marvelous Mrs. Maisel" (Amazon Prime Video), desemnat câştigător anul trecut, "Fleabag" (Amazon), "Barry" (HBO), "Russian Doll" (Netflix), "The Good Place" (NBC) şi "Schitt’s Creek" (Pop TV).

Julia Louis-Dreyfus ar putea primi al şaptelea Emmy pentru rol principal feminin într-un serial de comedie. Cu alte două trofee obţinute pentru rolurile din "Seinfeld" şi "The New Adventures of Old Christine" a stabilit deja un record la egalitate cu actriţa Cloris Leachman, ambele fiind interpretele cu cele mai multe Emmy din istorie.

Anul trecut, premiul Emmy pentru cel mai bun rol principal feminin într-o comedie a fost obţinut de Rachel Brosnahan, pentru "Mrs. Maisel", actriţa fiind nominalizată şi anul acesta.

Şapte dintre serialele de comedie care au primit nominalizări anul acesta sunt create de femei, iar printre acestea se numără "The Marvelous Mrs. Maisel", "Fleabag", "Russian Doll", "Veep".

Săptămâna trecută, "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei Creative Arts Emmy Awards, unde a primit zece trofee. Filmul "Free Solo", premiat cu Oscarul pentru cel mai bun documentar anul acesta, a obţinut şapte trofee, la fel şi miniseria "Cernobîl/ Chernobyl".

Peste 80 de premii au fost acordate la gala Creative Arts Emmy 2019, un spectacol împărţit în două părţi, programate pe 14 şi 15 septembrie, la Los Angeles.

Lista completă a câştigătorilor Creative Arts Emmy Awards 2019 se găseşte pe site-ul oficial al evenimentului.

Gala Creative Arts Emmy Awards, organizată în mod tradiţional cu o săptămână înainte de decernarea premiilor Primetime Emmy, este dedicată disciplinelor tehnice din spatele producţiilor de televiziune: regie artistică, imagine, coafură, machiaj, mixaj de sunet, montaj de imagine, coregrafie, montaj de sunet, efecte speciale vizuale, cascadorii şi altele. Alte premii sunt decernate în categorii precum animaţie, seriale non-ficţiune, reality-show şi actori cu statut de invitaţi.

Premiile Primetime Emmy sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences, recompensând excelenţa programelor de televiziune americane difuzate în prime time.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray