2019-11-13 00:14

Serialul turcesc începe în această seară la Antena 1. Cel mai râvnit burlac al Turciei joacă în „Prizoniera dragostei”

 |  15:30
Serialul turcesc începe în această seară la Antena 1. Cel mai râvnit burlac al Turciei joacă în „Prizoniera dragostei”

Cel mai râvnit burlac al Turciei şi fosta concurentă la concursul de frumuseţe „Miss World” 2014 sunt protagoniştii noii producţii care, începând de astăzi, va fi difuzată şi la noi în ţară. Astfel, Tolgahan Sayisman şi Amine Gülşe fac echipă în „Prizoniera dragostei”, serial turcesc care poate fi urmărit de luni până miercuri, de la ora 20.30.

Serialul turcesc începe în această seară la Antena 1. Cel mai râvnit burlac al Turciei joacă în 'Prizoniera dragostei”
zoom

A devenit unul dintre cei mai doriţi burlaci din Turcia, după ce anul trecut şi-a încheiat logodna cu actriţa şi modelul care a câștigat titlul de Miss Turcia în 2007. Tolgahan Sayisman, căci despre el e vorba, se mândreşte cu o carieră în modelling, cu apariţii în numeroase producţii tv, dar şi cu o situaţie financiară de invidiat. El îi dă naştere personajului masculin principal în „Prizoniera dragostei”, o producție de succes 2015, care se bucură de o distribuţie impresionantă. Pe platourile de filmare, el a avut-o ca parteneră pe Amine Gülşe, câştigătoarea titlului Miss Turcia 2014. Tot anul trecut, ea şi-a reprezentat ţara şi în cadrul concursului de frumuseţe „Miss World”, însă nu a reuşit să ajungă în finala competiţiei. Spre deosebire de Tolgahan Sayisman, care are state vechi în telenovelele turceşti, Amine Gülşe se află la prima ei experienţă de acest gen. În „Prizoniera dragostei”, ea şi-a făcut debutul actoricesc.

Potrivit unui comunicat de presă, serialul „Prizoniera dragostei” spune o poveste de iubire uluitoare în calea căreia par să se așeze toate piedicile posibile. Yigit Kozan (Tolgahan Sayisman), personajul principal masculin, este un om de afaceri de succes, născut într-o familie foarte săracă și care, între timp, a construit un adevărat imperiu financiar. A rămas orfan (mama lui a fost ucisă de propriul său tată), iar această tragedie l-a marcat definitiv. Acceptă o căsătorie de conveniență, într-o conjunctură care ține exclusiv de presiunile familiei. Din această căsătorie rezultă un fiu, Mert, pe care îl iubește foarte mult, dar căruia nu reușește întotdeauna să-i arate acest lucru. Pentru el, căsătoria e un parteneriat, atât și nimic mai mult, însă soția lui, Iclal, este foarte îndrăgostită de el. Un accident cumplit le va marca viețile amândurora.

Serialul turcesc începe în această seară la Antena 1. Cel mai râvnit burlac al Turciei joacă în 'Prizoniera dragostei”
zoom

Pe de altă parte, Nur, (Amine Gülşe) care și-a pierdut și ea mama, trăiește o viață liniștită și fericită alături de tatăl ei, până într-o zi, când el se îmbolnăvește, iar Nur rămâne în familia unei mătuși. La un moment dat, Yigit și Nur se întâlnesc, iar între ei se naște o mare dragoste. Doar că iubirea lor are toate datele pentru a fi una imposibilă. Ce piedici și ce greutăți se ivesc în calea iubirii lor, telespectatorii pot vedea începând de astăzi, de la 20.30, la Antena 1.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray