2019-11-18 06:22

Sorin Brotnei și Mircea Zamfir, despărțire cu emoții în satul malgaș, înainte de finala din ULTIMUL TRIB

 |  18:55
Sorin Brotnei și Mircea Zamfir, despărțire cu emoții în satul malgaș, înainte de finala din ULTIMUL TRIB

Mircea Zamfir și Sorin Brotnei sunt cei doi finaliști între care se va da lupta finală, în această seară, de la ora 22.30, la Antena 1, în finala Ultimul Trib, după ce în prima etapă a finalei cântărețul a reușit să îl elimine pe Silviu Geandră.

Emoționați, la capãtul unei aventuri exotice de aproape două luni în Madagascar, cei doi bărbați și-au luat rămas bun de la satul malgaș Sakalava, care i-a găzduit, și de la oamenii din trib. ”Nu știu nici eu cum am ajuns până aici, am descoperit calități pe care nu știam că le am. Abia în momentul acesta simt presiunea marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, cu atât mai mult cu cât Mircea este un adversar de temut. Singurul minus pe care i-l văd lui este la jocul cu mingile, dar în rest la forță, la viteză, la îndemânare, a dovedit că este foarte bun”, a spus Sorin despre adversarul, dar și prietenul său.

”Sorin nu excelează la nimic, dar este bun la toate, adică așa cum e mai rău pentru mine! Cine ajunge în această etapă, este clar foarte bun!  O să mă rog să fiu la fel de stabil și de puternic. Oamenii pe care i-am cunoscut aici și prieteniile pe care le-am legat aici sunt mai prețioase decât orice!”, a mărturisit și Mircea.

În ultima zi a lor în sat, Sorin și Mircea nu au plecat din mijlocul locuitorilor din tribul Sakalava fără să își ia la revedere și, mai ales, fără să le dăruiască tot ce au putut – de la sacii de dormit, la încălțămintea din picioare și hainele de pe ei. ”Experiența din Madagascar este una pe care nu o voi uita niciodată, o s-o povestesc fiicei mele Ivana, pentru că s-a întâmplat în timp ce o așteptam pe ea, și o voi povesti nepoților mei”, a spus emoționat Sorin Brotnei.

Cine va câștiga lupta finală din Madagascar și cine va lua acasă trofeul și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, telespectatorii pot afla astăzi, de la ora 22.30, la Antena 1, în ultima ediție a emisiunii Ultimul Trib, sezonul 1. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray