2019-08-24 12:09

SUPER SHOW ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. FESTIGAL, un show inedit de teatru, musical, circ și efecte speciale

 |  15:20
SUPER SHOW ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA. FESTIGAL, un show inedit de teatru, musical, circ și efecte speciale

Pe 1, 2, 3 și 4 decembrie 2016, Sala Polivalentă este gazda show-ului Festigal, un spectacol total, unic, în premieră în România, care aduce pe aceeași scenă cele mai iubite supervedete din lumea muzicii de la noi din țară, elemente de teatru, musical, circ și improvizație, dansatori și acrobați. Totul într-un spectacol de sunet, lumini, costume, efecte speciale și proiecții video impresionante, care se adresează părinților și copiilor de toate vârstele, dar și tinerilor și adolescenților.

Festigal este o poveste captivantă care are la bază un concept simplu și frumos: „AM UN VIS”. Denumit și „Spectacolul Spectacolelor”, Festigal este un super show la care vor lua parte artiști cunoscuți publicului larg din România. Primul nume sonor anunțat este Smiley, unul dintre cei mai prolifici artiști din România, care va dansa, cânta și performa așa cum nu a mai avut ocazia până acum. Andrei Maria (Smiley), este în același timp co-producător și face parte din echipa de creație a spectacolului. Regizorul întregului spectacol este Stefan Haves, un regizor american care colaborează din anul 2006 cu Cirque du Soleil și este specializat pe scenarii de spectacole de clovni și este profesor la programele de Master.  „Sunt extrem de bucuros că visul nostru încă de acum opt ani devine realitate și îmi face o deosebită plăcere să anunț prima ediție a acestui eveniment inedit. Vă asigur că show-ul va depăși absolut orice imaginație, va fi ceva nemaiîntâlnit pe vreo scenă din România. Sunt convins că fiecare dintre cei care vor veni între 1 și 4 decembrie la Sala Polivalentă va fi cucerit de spectacolul de pe scenă, de jocurile de lumini, de efectele speciale și de acrobațiile prezentate. Ne dorim ca Festigal să devină un eveniment de tradiție, la care fiecare părinte să își dorească să vină alături de copii și să trăiască împreună experiențe inedite”, a spus Gal Golan, creator și producător executiv Festigal. 

O singură scenă 360° va reuni pe durata festigalului zeci de supervedete, într-un spectacol creativ cu elemente de teatru, musical, circ, improvizație, efecte și proiecții speciale, totul în două ore de distracție totală care va umple sala de culori, mister și emoții.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-07-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray