2020-08-07 22:09

Crin Antonescu ar demisiona de la conducerea PNL dacă USL nu câştigă parlamentarele

 |  10:42

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că ar demisiona de la conducerea PNL, în cazul în care USL nu va câştiga alegerile parlamentare. De asemenea, Antonescu recunoaşte că alianţa are, în continuare, foarte multe probleme dificile de rezolvat.

“Cred că (USL) are, în continuare, foarte multe probleme dificile de rezolvat. O alianţă de felul acesta, aşa cum am spus de la constituire, este o alianţă cum nu a mai fost în România, ea are câteva particularităţi care o fac unică până acum. În primul rând, este vorba de alăturarea a două partide - PNL şi PSD - care, vreme de aproape 20 de ani, au fost de fiecare dată adversare politice. În al doilea rând, este vorba de asocierea a două partide care din punct de vedere al identităţii doctrinare sunt foarte bine conturate, un partid de stânga - PSD, un partid social-democrat -, un partid de centru-dreapta - PNL. În 2004 am avut ceva asemănător în sensul că PD era atunci tot un partid social-democrat, însă PD nu a avut niciodată o identitate de stânga atât de bine conturată cum a avut-o şi o are PSD. În al treilea rând, este vorba de o alianţă de partide care au un număr foarte mare de aleşi locali în funcţie, de parlamentari în funcţie”, a explicat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a admis că nu e o misiune deloc uşoară a armoniza toate poziţiile care există deja în USL şi toate aspiraţiile de a candida.  

Întrebat de Agerpres în ce scenariu ar demisiona de la conducerea PNL, Antonescu a declarat: “Păi în scenariul în care USL nu câştigă alegerile parlamentare. Înţelegând prin câştigarea alegerilor parlamentare formarea următorului Guvern.”


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639557-01-21



Parerea ta...

VITALIE
04 Mar 2012

AR FI BINE SA DEMISIONEZI DE PE ACUM. MARE RAU FACI ACESTUI PARTID, LA CARE TIN F. MULT. STIU PE UNII IN PNL MULT MAI VALOROSI, DAR......
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz