2020-08-10 12:15

S-au împlinit 22 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului

 |  15:51
S-au împlinit 22 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului

Împlinirea a 22 de ani de la reînfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, precum şi instalarea ca episcop titular a lui Iustinian Chira au fost sărbătorite duminică la Catedrala Sf. Treime din Baia Mare.

La Sfânta Liturghie Arhierească au participat IPS Iustinian Chira şi arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Iustin Sigheteanul, precum şi sute de credincioşi. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei, Cristian Ştefan, a declarat că reînfiinţarea episcopiei, cu origine istorice îndepărtată, a fost posibilă abia în anii '90, după schimbarea regimului politic.

'Reînfiinţarea Episcopiei de Maramureş, în şedinţa Sfântului Sinod din 12 februarie 1990, a fost un act de recunoştinţă şi cinstire faţă de toţi cei ce au luptat şi s-au jertfit ca dreapta credinţă să dăinuie de-a lungul secolelor în aceste ţinuturi româneşti. Dumnezeu a rânduit ca în fruntea Episcopiei să fie ales un om al locului, la data de 26 septembrie 1990, în persoana Preasfinţitului Justinian Chira, iar la 11 noiembrie 1990 să fie instalat ca episcop titular. Refacerea Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului nu a reprezentat altceva decât trezirea rădăcinilor ei, care sunt adânc înfipte în străvechiul pământ al dacilor liberi, după cum ne arată actul patriarhal de la Constantinopol din anul 1391, când Mănăstirea Peri devenea stavropighie patriarhală şi în care sunt pomeniţi arhiereii din Maramureş', a spus Cristian Ştefan. De-a lungul anilor, preoţii şi protopopii din judeţul Satu Mare au susţinut public ideea desprinderii de episcopie prin înfiinţarea unei episcopii a Sătmarului, lucru refuzat atât de ierarhi, cât şi de autorităţi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639582-08-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz