Un fenomen spectaculos, „fierbe” Dunărea! Imagini inedite, cu apele fluviului acoperite de abur

Publicat: 22 sept. 2022, 08:31, de Sorin Costea, în Cultură , ? cititori
Un fenomen spectaculos, „fierbe” Dunărea! Imagini inedite, cu apele fluviului acoperite de abur
Dunarea fierbe

Gălățenii care s-au aflat pe malul Dunării la primele ore ale dimineții au putut observa un fenomen meteorologic spectaculos. Suprafața apei era acoperită de abur, ca și cum apele fluviului ar „fierbe”.

Fenomenul se produce atunci când din cauza diferenței foarte mari dintre temperatura aerului și cea a apei se produc vapori pe suprafața apei.

„Dunărea <<fierbe>> când se răcește vremea și se ajunge să fie mai frig afară și apa să fie mai caldă ca temperatura de sus și chiar asta se întâmplă, este o vaporizare la suprafața apei din cauza diferenței de temperatură. Nu dă în clocot, dar <<fierbe>>.

Acest fenomen apare uneori și iarna, când <<Gerul Bobotezei>> apare brusc, însă o masă atât de mare de apă nu se poate răci la fel de rapid. Temperatura din aer poate să scadă la minus 10, minus 15 grade, iar apa Dunării să rămână la plus un grad sau plus 5 grade și se produce această  <<fierbere>> a Dunării”, ne-a explicat un marinar.

Dunarea fierbe

Dunarea fierbe

Specialiştii în navigaţie spun că fenomenul nu generează probleme în traficul naval şi nu se impun măsuri speciale.

Alte fenomene spectaculoase pe Dunăre: „gheața din senin” și „laptele Dunării”

Tot în sezonul rece al anului poate fi observat la malurile Dunării un alt fenomen spectaculos, numit „gheața din senin”. În acest caz, din cauza temperaturii scăzute din aer, de până la minus 15-20 de grade Celsius, dar și a scăderii temperaturii apelor Dunării la puțin peste zero grade, la suprafața apei se formează o pojghiță de gheață. Prin curgerea apei, aceste pojghițe se suprapun până când devin vizibile.

Un fenomen spectaculos se întâmplă și vara, când, la primele ore ale dimineții temperatura aerului crește mai repede decât cea a apei și o pâclă groasă acoperă apele și malurile fluviului, acest fenomen fiind numit „laptele Dunării”.

Dunarea fierbe

Dunarea fierbe