1 mai zbuciumat: Când omenirea se revoltă – Incidente la Paris, arestări la Istanbul (VIDEO)

Publicat: 01 mai 2022, 23:00, de Roxana Roseti, în Internațional , ? cititori
1 mai zbuciumat:  Când omenirea se revoltă - Incidente la Paris, arestări la Istanbul (VIDEO)

Tradiţionalele manifestaţii de 1 Mai au fost marcate duminică de incidente în Franţa şi de arestări în Turcia, în timp ce în lume puterea de cumpărare se află în centrul revendicărilor din cauza creşterii inflaţiei, relatează AFP.

La Paris, numeroase acroşaje au opus forţele de ordine şi grupuri foarte mobile de tineri îmbrăcaţi în negru. Circa 20 de locaţii, majoritatea aparţinând McDonald’s, băncilor, companiilor de asigurări sau agenţiilor imobiliare, au fost avariate de ”turbulenţi’‘, potrivit Ministerului de Interne francez.

 

Pe tot cuprinsul Franţei zeci de mii de persoane au defilat, în cele mai multe cazuri fără incidente, în contextul realegerii lui Emmanuel Macron ca preşedinte.

La Istanbul, în Turcia, zeci de persoane au fost arestate, la şase zile după condamnarea activistului Osman Kavala şi a şapte membri ai ”societăţii civile” acuzaţi că au încercat să înlăture de la putere regimul preşedintelui Erdogan.

Incidente au avut loc şi în Germania, unde la Dortmund poliţia a recurs la bastoane de cauciuc şi gaze lacrimogene împotriva unor manifestanţi de stânga violenţi, iar la Berlin primarul capitalei germane a fost protejată cu o umbrelă de garda sa de corp după ce un manifestant a aruncat cu un ou către ea în timp ce-şi susţinea discursul în faţa a circa 7.500 de persoane.

 

Şi în capitala Greciei, Atena, mii de persoane au manifestat cerând măsuri de susţinere a puterii de cumpărare, în faţa unei inflaţii care a ajuns în aprilie la 9,4%.

 

O manifestație numeroasă a avut loc şi în capitala Spaniei, Madrid, unde circa 10 mii de demonstranţi au cerut de asemenea creşterea salariilor şi măsuri de sprijin în faţa inflaţiei.

În Italia, principalele confederaţii sindicale au convocat o manifestaţie la Assisi, cu tema ”La muncă pentru pace’‘, în contextul războiului din Ucraina.

În acest timp, în capitala Marii Britanii, Londra, mii de persoane au venit la manifestaţiile convocate de sindicate şi de organizaţii ecologiste sau de alte ONG-uri, inclusiv de mişcarea Black Lives Matter.

În Africa de Sud, preşedintele Cyril Ramaphosa a fost nevoit să părăsească în grabă o ceremonie de 1 Mai după ce mineri furioşi care cereau creşteri de salarii au invadat scena unui stadion unde el urma să susţină un discurs.

În România a fost pace…