11 aleși locali găsiți incompatibili sau chiar penali de către ANI

Publicat: 20 dec. 2022, 11:01, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
11 aleși locali găsiți incompatibili sau chiar penali de către ANI

Un viceprimar și zece aleși locali (printre care un fost prefect) au fost declarați incompatibili ori în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate. În unele cazuri au fost chiar întocmite dosare penale.

Printre cei mai importanți se numără Emil Constantin Bârlădeanu, viceprimarul comunei gălățene Cosmești, și consilierul județean Mădălina Iona Lupea, fost prefect PSD de Prahova, în prezent director la Conpet SA Plăiești.

Problemele viceprimarului din Cosmești

Emil Constantin Bârlădeanu este acuzat că, în perioada exercitării mandatului, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea Hotărârilor C.L. Cosmești privind aprobarea alocării, în scopul finanțării anuale, de sume de bani din bugetul autorității publice locale Cosmești către un club sportiv aflat în subordinea C.L. Cosmești.

„Deținea calitatea de director iar fiul său o funcție contractuală, contribuind astfel, în mod direct și nemijlocit, la transferarea către clubul sportiv a unor sume de bani din care au fost plătite salariile și premiile încasate de fiu”, susțin reprezentanții ANI.

Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât a semnat, în calitate de director al clubului sportiv, o serie de documente  care au stat la baza alocării din bugetul local a unor sume de bani din care au fost plătite salariile și premiile încasate de fiul său în calitate de angajat cu contract individual de muncă al clubului sportiv.

Fost prefect declarat incompatibil

O altă persoană vizată este Mădălina Iona Lupea, fostul prefect socil-democrat de Prahova. Conform ANI, aceasta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 15 iunie 2021 întrucât exercită simultan cu funcția de consilier județean și o funcție contractuală de conducere în cadrul unei societăți de interes național cu sediul în municipiul Ploiești.

Conflict de interese în CL Corabia

Mihalea Safta, consilier local în cadrul C.L. al orașului Corabia, jud. Olt, se află în conflict de interese administrativ.

Îconform ANI, în calitate de consilier local a participat la ședința C.L. al orașului Corabia din data de 21 aprilie 2021, fără să anunțe la începutul ședinței interesul personal avut în problema supusa dezbaterilor, luând parte la emiterea actului administrativ „amendament” prin care s-a propus micșorarea impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice (deținând în calitate de persoană fizică o clădire nerezidențială-spațiu comercial) și a votat „împotrivă” la adoptarea Hotărârii C.L. privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2022.

Incompatibilitate în com. Dumbrava, jud. Mehedinți

Elena Vlăduț, consilier local în cadrul C.L. al Com. Dumbrava, Jud. Mehedinți, este acuzată de incompatibilitate din data de 29 octombrie 2020, întrucât exercită simultan cu funcția de consilier local și o funcție contractuală aflată în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Dumbrava.

Conflict de interese administrativ în C.L. Sfântu Gheorghe

Laszlo Vajna, consilier local în cadrul C.L. al Mun. Sfântu Gheorghe, Jud. Covasna, se află în Conflict de interese administrativ,

ANI îl acuză că, în perioada exercitării mandatelor de consilier local 2016 – 2020 și 2020 – prezent, a participat la deliberarea și aprobarea a 15 hotărâri ale C.L. al Mun. Sfântu Gheorghe cu privire la două societăți comerciale în cadrul cărora soția acestuia deține funcții și calități, neanunțând la începutul ședințelor interesul personal pe care îl avea la adoptarea hotărârilor.

Incompatibilitate în C.L. Filipeni, jud. Bacău

Mariana Radu, consilier local în cadrul C.L. al Com. Filipeni, Jud. Bacău, este acuzată de incompatibilitate.

ANI susține că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 mai – 03 august 2021, întrucât a exercitat simultan atât funcția de consilier local cât și o funcție contractuală în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Filipeni.

Conflict de interesa penal în Filipeni Apateu, jud. Arad

Dan Ioan Belei, consilier local în cadrul C.L. al Com. Filipeni Apateu, Jud. Arad, este acuzat de conflict de interese administrativ și s-a ales cu dosar penal.

Conform ANI, în perioada exercitării mandatului de consilier local 2020 – 2022, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârilor C.L. al comunei Apateu privind închirierea pajiștilor aflate în domeniul privat al comunei deși avea posibilitatea să anticipeze că o decizie prin care s-ar aproba închirierea pajiștilor prezintă un beneficiu pentru sine – în calitate de fermier.

Ulterior adoptării hotărârilor, au fost încheiate 4 acte adiționale la contractul de închiriere din data de 05 aprilie 2017 dintre comuna Apateu și Dan Ioan Belei.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane.

Dosar penal pentru un consilier local din Broșteni, jud. Suceava

Marcel Hlihor, fost Consilier local în cadrul C.L. al orașului Broșteni, Jud. Suceava, s-a ales cu sesizare la parchet.

În calitate de consilier local, ar fi îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, respectiv a participat la adoptarea Hotărârilor C.L. al orașului Broșteni privind aprobarea rezilierii contractelor de închiriere pășuni încheiate între UAT Broșteni și asociația în cadrul căreia deține calitatea de membru fondator.

Conflict de interese în Mișca, Jud. Arad

Petru Șimîndan, fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Mișca, Jud. Arad, este acuzat de conflrict de interese administrativ

În calitate de consilier local, a participat la ședința C.L. Mișca din data de 28 februarie 2020, fără să anunțe la începutul ședinței interesul personal avut în problema supusa dezbaterilor, luând parte la adoptarea Hotărârii privind aprobarea închirierii pășunii comunale către crescătorii de animale persoane fizice și juridice de pe raza comunei Mișca.

La data de 22 aprilie 2020, ulterior adoptării respectivei hotărâri, Primăria Comunei Mișca a încheiat cu persoana evaluată un contract de închiriere pășune din proprietatea privată a comunei, pe o perioadă de 1 an.

Conflict de interese și dosar penal în Prigor, jud. Caraș Severin

Iosif Grigore Boldea, fost Consilier local în cadrul cadrul C.L. al Com. Prigor, Jud. Caraș Severin, este acuzat de conflict de interese și s-a ales cu dosar penal.

În perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al Com. Prigor din data de 28 februarie 2020, prin care s-a aprobat, printre altele, și înființarea postului de consilier personal al primarului (persoana evaluată votând favorabil acest punct de pe ordinea de zi), post pe care a fost ulterior numit.

Incompatibilitate în Brăești, jud. Iași

Sorinel Gavriluță, fost consilier local în cadrul C.L. al Com. Brăești, Jud. Iași, este acuzat de conflict de interese administrativ și incompatibilitate.

În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterii, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. din data de 04 noiembrie 2021 privind modificarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Brăești, privind înființarea unui post, fără a anunța la începutul ședinței interesul personal pe care îl avea în adoptarea respectivei hotărâri.

Ulterior adoptării hotărârii, a participat la concursul de recrutare pentru postul nou înființat, fiind declarat admis.

De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2021 – 29 iunie 2022, întrucât a deținut simultan atât calitatea de consilier local cât și o funcție contractuală în cadrul Primăriei comunei Brăești.