13 mai 2026, zi istorică pentru mișcarea rock din România – Metallica revine la București
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/1478070769dd627f24-1536x821-1.jpg)
Trupa Metallica a anunțat oficial revenirea pe scena din România, în cadrul celui de-al patrulea an consecutiv al turneului mondial M72. Concertul va avea loc pe 13 mai 2026, pe Arena Națională din București, și va aduce o producție impresionantă, cu o scenă circulară amplasată în centrul stadionului.
Invitați speciali: Gojira și Knocked Loose
Evenimentul va fi deschis de două trupe internaționale bine cunoscute în scena metal: Gojira (Franța) și Knocked Loose (SUA), care vor susține recitaluri înaintea apariției formației principale.
Biletele, disponibile din 30 mai
Biletele pentru concert vor fi disponibile pentru publicul larg începând de vineri, 30 mai 2025, ora 10:00, prin platformele Metallica.Emagic.ro și iaBilet.ro. Fanii înregistrați în fan clubul oficial Metallica vor avea acces anticipat la bilete începând cu 27 mai, ora 11:00.
Alte categorii de presale includ:
Posesorii de carduri BCR Mastercard – acces exclusiv prin aplicația George, din 27 mai, ora 12:00
Clienții Emagic – acces pe 29 mai, ora 10:00, în baza unui cod unic transmis pe email
Vor fi disponibile bilete cu acces general în zona de gazon (categorie unică), locuri pe scaune în cele trei inele ale stadionului, dar și pachete speciale Enhanced Experiences, care includ beneficii exclusive pentru fani.
Un turneu cu impact global
Turneul M72, început în aprilie 2023 la Amsterdam, a adus până în prezent show-uri în fața a circa patru milioane de spectatori la nivel global. Presa internațională a descris evenimentele din cadrul turneului drept „epice” și „fără precedent”. Billboard, Metal Hammer, Detroit News, Kerrang! și Los Angeles Times au remarcat calitatea producției, energia trupei și inovația tehnică a spectacolului.
Metallica susține comunitățile locale
Ca parte a angajamentului său filantropic, Metallica va direcționa o parte din încasările obținute din vânzarea fiecărui bilet către organizații caritabile din România, prin intermediul fundației All Within My Hands. Înființată în 2017, fundația a strâns peste 20 de milioane de dolari până în prezent, susținând inițiative de educație profesională, combaterea insecurității alimentare și intervenții în caz de dezastre.
Eveniment susținut de BCR și Mastercard, organizat de Emagic și Live Nation, cu sprijinul Rock FM.