„3-4 oameni ascultă zilnic ce discut cu soția, copiii”: Igor Dodon acuză că ar fi interceptat

Publicat: 11 iul. 2022, 20:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
„3-4 oameni ascultă zilnic ce discut cu soția, copiii”: Igor Dodon acuză că ar fi interceptat
igor dodon

Ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, a oferit un interviu, pentru Publika Tv. Politicianul susține că ar fi interceptat zi și noapte, prin intermediul brățării de la picior și a dispozitivului pe care este obligat să îl poarte.

Ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se află în arest la domiciliu. Politicianul este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

„În arest la domiciliu îți pun pe picior un fel de brățară și umbli cu lucrul acesta. Specialiștii îmi spun că el e ticsit cu dispozitive de interceptare. În fiecare zi 3-4 oameni stau și ascultă ce vorbim noi, de la SIS (n.r. Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova), de la Poliție, de la Procuratură, ascultă și depun raport la conducere, vă închipuiți ce oameni bolnavi.

Aceste lucruri sunt ilegale, apropo, ele nu pot fi folosite ca probe. Ei ascultă permanent, ce discut eu cu soția, cu copiii și fac raport pe asta. Ei ce, nu au cu ce e ocupa?

Haideți mâine să facem o expertiză independentă, să deschidem față de mine, presă, să vedem că ele sunt pline cu microfoane. Bătaie de joc, o să îl arunc acuș undeva, dar mă sună acuș și mă întreabă unde e”, a explicat Igor Dodon.