30 de migranți, prinși în timp ce încercau să intre în România pe Dunăre

Publicat: 11 apr. 2021, 11:58, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
30 de migranți, prinși în timp ce încercau să intre în România pe Dunăre

Poliţia de Frontieră a depistat 30 de cetăţeni din Siria, Afganistan şi Irak în timp ce încercau să traverseze Dunărea cu o barcă cu motor.

Migranții încercau să intre ilegal în România. Aceștia au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Mehedinţi.

Cei 30 de cetățeni străini voiau să ajungă în ţări din vestul Europei. Pentru asta, ei au plătit sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro de persoană celor care i-au transportat.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare – judeţul Mehedinţi au depistat în zona de competenţă treizeci cetăţeni de origine asiatică care au traversat fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pentru a intra ilegal în România, din Serbia.În data de 09.04.2021, în jurul orei 19.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare a avut loc o acţiune privind prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în localitatea Izvoare, în dreptul km fluvial 854, a fost descoperit un grup format din treizeci cetăţeni străini”, anunţă Poliţia de Frontieră.

Aceştia au fost duşi la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

Cei 27 de cetățeni din Siria, Afganistan şi Irak au vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani. Cu aceștia se aflau și trei minori, cu vârste între 3 și 15 ani.

Cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de doi cetăţeni sirieni, care s-au întors pe teritoriul Serbiei şi cărora le-au plătit sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro pentru fiecare persoană. Totodată, au mai declarat că au recurs la această metodă, cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei la rudele acestora.

Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vanju Mare, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate.