70% dintre români cred că taxele vor crește în 2023

Publicat: 04 dec. 2023, 22:00, de Alice Gherman, în ACTUALITATE , ? cititori
70% dintre români cred că taxele vor crește în 2023

Se apropie 2024, dar românii privesc temători la noul an. Un raport al companiei de cercetare Ipsos, realizat în 33 de țări, arată că 70% dintre români se așteaptă ca taxele să crească anul viitor. Este unul dintre cele mai mari procente la nivel global.

Ne mai despart doar 27 de zile de 2024 și în timp ce alte națiuni se uită încrezători spre viitor, noi, românii, ne gândim la ce taxe și impozite mărite ne va mai aduce anul următor. Raportul „Monitorul global al inflației” realizat în 33 de țări, printre care și România, de către compania de cercetare Ipsos, a făcut o radiografie a așteptărilor, speranțelor, dar mai ales a temerilor românilor vizavi de 2024, prin comparație cu așteptările altor 32 de popoare.

În 2024, potrivit raportului amintit, 70% dintre români se așteaptă ca taxele să crească anul viitor, fiind cel mai mare procent dintre toate cele 33 de popoare chestionate, care au asemenea așteptări. 6% din români spun că „trăiesc confortabil” la ora actuală, iar 43% spun că „se descurcă bine”, 28% spun că „abia se descurcă”, 16% spun că „le este greu”, iar 6% spun că le este foarte greu, în actualele condiții. Cei mai mulți români – 45% – spun că va mai dura cel puțin un an până când inflația din România se va întoarce la normal, în timp ce 28% cred că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Aproape 65% dintre români se așteaptă ca inflația să mai crească pe parcursul următorului an și peste 60% se așteaptă ca dobânzile să continue să crească. 24% se așteaptă să le scadă standardul de viață, iar 27% cred că le va scădea venitul disponibil (ce pot cheltui după plata facturilor). În următoarele șase luni, 72% dintre români cred că le vor crește costurile cu mâncarea, 69% cred că le vor crește costul utilităților (gaze, energie electrică), iar 68% cred că vor crește costurile pentru combustibili (benzină, motorină), în timp ce 47% cred că le va crește chiria.

Pe de altă parte, sondajul Ipsos Global Inflation Monitor arată că oamenii din restul de 32 de țări vor avea mai mulți bani de cheltuit în următorul an, pe măsură ce prețurile în creștere vor scădea ușor în multe locuri. La nivel mondial, o medie de 33% din populație se „descurcă” din punct de vedere financiar, iar alți 27% declară că întâmpină dificultăți financiare. Aproape 62% se așteaptă ca rata inflației în țara lor să crească în următoarele 12 luni, dar e un procent în scădere față de 78%, câți erau în aprilie 2022. Aproape șapte din zece persoane se așteaptă la o creștere a costului cumpărăturilor alimentare, a costurilor pentru utilități/energie și a altor cumpărături pentru gospodărie în următoarele șase luni. 33% dintre persoanele chestionate la nivel global cred că nivelul lor de trai și venitul disponibil mai degrabă vor crește în următorul an, decât că vor scădea.