Alexandru Rafila: „Dacă se impune un lockdown, e nevoie un lockdown înțelept. Sunt lucruri care nu-și mai au rostul”

Publicat: 28 oct. 2021, 16:13, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Alexandru Rafila: „Dacă se impune un lockdown, e nevoie un lockdown înțelept. Sunt lucruri care nu-și mai au rostul”

Fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, deputatul PSD, Alexandru Rafila, susține că o carantină generală ar trebui gândită altfel, pentru că multe dintre măsurile precedente s-au dovedit nepotrivite.

Întrebat joi, în cadrul unei conferințe de presă, dacă s-ar impune un lockdown, medicul a spus că o asemenea măsură ar trebui regândită.

O să vedem dacă este vorba de un lockdown. Oricum, și dacă este vorba de un lockdown, e un lockdown înțelept, dacă vreți. E foarte important lucrul ăsta. Când am mai avut o astfel de situație, a fost totdeauna nepregătit, anunțat cu foarte puțin timp înainte, și a avut incluse, că lumea de asta respinge această idee, foarte multe măsuri care s-au dovedit nepotrivite. Gândiți-vă doar la limitarea accesului persoanelor vârstnice într-o anumită perioadă a zilei ca să își procure lucrurile necesare. A fost inaplicabil”, a transmis Rafila.

În opinia sa, multe alte lucruri nu își mai au rostul iar noi măsuri în această direcția ar trebui luate  după consultări cu populația, reprezentanți din domeniul social și economic și sindicatele.