Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile. Care sunt restricțiile aflate în vigoare (DOCUMENT)

Publicat: 08 nov. 2021, 16:25, de Mădălina Bălăceanu, în ESENȚIAL , ? cititori
Starea de alertă a fost prelungită cu 30 de zile. Care sunt restricțiile aflate în vigoare (DOCUMENT)

Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de altertă pe tot teritoriul țării, începând cu 9 noiembrie 2021. Rămân în vigoare toate restricțiile adoptate în 25 octombrie: masca este obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă, accesul la mai multe activități se face doar pe baza certificatului verde, magazinele au program mai scurt.

Unde este necesar certificatul verde

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale – alimentare sau farmacii – va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

În cazul copiilor cu vârsta sub cea de la care este autorizată vaccinarea, aceştia pot intra în zonele unde se impune obligativitatea certificatului verde numai dacă sunt însoţiţi de adulţi care sunt vaccinaţi.

În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire („vizitatori”). Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.

Există și o excepție notabilă: accesul în sediile tribunalelor și parchetelor NU se face în baza certificatului verde deoarece noile restricții stabilite de autorități nu vizează activitatea acestora.

De asemenea, acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile.

Și la piscine, săli de fitness, săli de sport, săli de jocuri și locuri de joacă pentru copii accesul se face pe baza certificatului verde.

Documentul este solicitat și în instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, fie că își desfășoară activitatea în spații închise sau deschise.

De asemenea, în restaurante, cafenele, cofetării, unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate este necesar pentru acces certificatul verde.