Cîţu, despre o posibilă fuziune cu PMP: Sunt doar negocieri, nu sunt trase concluziile

Publicat: 12 nov. 2021, 14:08, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Cîţu, despre o posibilă fuziune cu PMP: Sunt doar negocieri, nu sunt trase concluziile

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat vineri că există ‘doar negocieri’ cu Partidul Mişcarea Populară (PMP) cu privire la o posibilă fuziune.

„Sunt doar negocieri. Nu sunt trase concluziile”, a precizat Florin Cîţu la Palatul Parlamentului, întrebat care ar fi miza unei fuziuni cu PMP.

În condiţiile în care preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a infirmat informaţia potrivit căreia PMP ar fuziona, prin absorbţie, cu PNL, Cîţu a spus: „Perfect. Atunci, asta e”.

Biroul Executiv (BEx) al PNL a decis, vineri, demararea discuţiilor cu PMP în vederea fuziunii prin absorbţie, potrivit unor surse liberale. De asemenea, liberalii au stabilit o echipă de negociere pentru aceste discuţii.