Nelu Tătaru: Legislaţia trebuie adaptată pentru ca pacienţii să aibă acces la medicamente inovatoare

Publicat: 25 nov. 2021, 14:15, de Mădălina Bălăceanu, în Sănătate , ? cititori
Nelu Tătaru: Legislaţia trebuie adaptată pentru ca pacienţii să aibă acces la medicamente inovatoare
ministrul sănătății, nelu tătaru

Preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, a arătat, joi, la o dezbatere că inovaţiile din domeniul sănătăţii, în România, ar trebui să treacă peste anumite bariere, prin adaptarea legislaţiei, care să răspundă cerinţelor actuale de pe piaţa de medicamente.

„Cred că noul în sănătatea românească, perceput poate de ceilalţi vecini ai noştri ca o stare de normalitate, ar trebuie să treacă peste nişte bariere. Avem două paliere – un palier al celor care avizează sau au în studiu aceste medicamente şi un palier al legislaţiei, care să permită cât mai rapid pătrunderea acestor medicamente pe piaţa românească”, a declarat Tătaru la evenimentul „PACT for Health: Inovaţie şi parteneriat strategic pentru pacienţi”, organizat de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

El a vorbit de necesitatea reformelor în sănătate şi de ceea ce au nevoie pacienţii români. Nelu Tătaru a făcut referire şi la faptul că mulţi îşi fac rost de medicamente inovatoare din alte ţări.

„S-a vorbit foarte mult despre medicaţia pe care o avem în România, de medicaţia pe care o au celelalte ţări, pacienţi care îşi fac rost de medicamente inovatoare din celelalte ţări şi, în acelaşi timp, de o inerţie sau o evoluţie greoaie a tot ceea ce înseamnă studiile care se fac în România. Cred că discuţiile mai aprofundate, o legislaţie care trebuie să răspundă necesităţilor actuale sunt soluţiile pe care trebuie să le găsim împreună în aceste momente”, a spus Tătaru.