Investigații în SUA: Obiecte neidentificate s-ar fi apropiat de zone militare sensibile (VIDEO)

Publicat: 26 nov. 2021, 23:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Investigații în SUA: Obiecte neidentificate s-ar fi apropiat de zone militare sensibile (VIDEO)

Departamentul american pentru Apărare a anunțat formarea unui grup care va investiga informațiile despre OZN-uri care s-ar fi apropiat de zone militare sensibile. Experții SUA vor analiza informațiile despre fenomenele aeriene neexplicate, din apropierea bazelor militare americane.

Potrivit abc News incursiunile oricărui obiect aerian în Spațiul aerian de uz special generează îngrijorări legate de siguranța zborurilor și a operațiilor și ar putea reprezenta o provocare națională de securitate”, a spus Pentagonul, folosind termenul care definește spațiul aerian militar, zonele de operații militare și alte locații restricționate din rațiuni de securitate națională.

Secretarul-adjunct pentru Apărare, Kathleen Hicks, a declarat la rândul său că un fenomen aerian neidentificat într-o zonă de uz special „reprezintă un risc pentru siguranța zborurilor și ridică posibile îngrijorări ce țin de securitatea națională”. Noul grup se va sincroniza cu eforturile depuse de Petagon și de alte agenții federale „pentru a detecta, identifica și determina obiecte de interes în Spațiul aerian de uz special”.