EMA: Tocilizumab e recomandat în tratamentul adulților cu forme severe de Covid-19

Publicat: 07 dec. 2021, 10:22, de Magda Marincovici, în ESENȚIAL , ? cititori
EMA: Tocilizumab e recomandat în tratamentul adulților cu forme severe de Covid-19
covid-19

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) prin Comitetul pentru medicamentele de uz uman (CHMP), recomandă extinderea indicației RoActemra (tocilizumab), pentru tratamentul adulților cu Covid-19 care primesc tratament sistemic cu corticosteroizi și necesită oxigen suplimentar sau ventilație mecanică, se precizează într-un comunicat al EMA, publicat luni.

Medicamentul, comercializat de Roche Registration GmH, este deja aprobat în UE pentru tratarea multor forme de artrită.

Pentru a ajunge la această recomandare,  au fost evaluate datele dintr-un studiu principal care a implicat 4.116 adulți spitalizați cu COVID-19 sever, care au avut nevoie de oxigen suplimentar sau ventilație mecanică și au avut niveluri ridicate de proteină C reactivă în sânge (indicând inflamație). 

Studiul a arătat că tratamentul cu RoActemra administrat prin perfuzie în plus față de tratamentul standard reduce riscul de deces în comparație cu tratamentul standard în monoterapie. De asemenea, studiul a mai indicat că o creștere a mortalității nu poate fi exclusă atunci când se folosește RoActemra la pacienții care nu primesc corticosteroizi sistemici.  Cu toate acestea, profilul de siguranță al medicamentului a fost favorabil la cei care primesc deja tratament cu corticosteroizi, iar CHMP concluzionat că beneficiile medicamentului sunt mai mari decât riscurile pentru acești pacienți”, se menționează în comunicatul EMA.

Acum, CHMP va trimite recomandarea sa pentru Covid-19 Comisiei Europene, care va emite o decizie finală.