PROTEST anti certificat Covid-19 în fața Parlamentului: Manifestanții forțează intrările (FOTO/VIDEO)

Publicat: 21 dec. 2021, 14:00, de Cezar Amariei, în News , ? cititori
PROTEST anti certificat Covid-19 în fața Parlamentului: Manifestanții forțează intrările (FOTO/VIDEO)

Aproximativ o mie de persoane protestau, marți dimineață, în fața uneia dintre intrările în Parlament, cerând senatorilor și deputaților să nu adopte certificatul Covid 19.

UPDATE. Precizările Ministerului Afacerilor Interne: „ În referire la manifestarea publică ce a avut loc, astăzi, în perimetrul Palatului Parlamentului, facem următoarele precizări:

Pentru început se impune mențiunea că adunarea publică nu a fost autorizată. Potrivit informațiilor publice, această manifestare a fost asumată de un anumit grup parlamentar și de mai multe organizații civice.

În cronologia lor, evenimentele s-au derulat astfel:
 În jurul orelor 7:30 în zona Pieței Constituției s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor.

 În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces, au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehiculele aproximativ 30 protestatari. Acești protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului.

 În intervalul 08:00 – 10:45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaților, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriți de forțele de ordine.

 Ulterior, în jurul orelor 11:15, o parte din aceștia însoțiți de anumiți parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forțat porțile de acces, context în care una dintre porți a cedat (s-a rupt încuietoarea).

 Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forțele de ordine.

 Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări și la ușile de acces în clădire. Ulterior aceștia au fost conduși în zona exterioară curții imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane.

 Menționăm că, în toată această perioadă, organele de ordine publică au făcut apel la calm și respectarea prevederilor legale.

 Nu s-a folosit forța și nu au fost reclamate violențe fizice.

 La manifestarea publică au fost prezente, în toată perioada, aproximativ 2.000 persoane.

 Pe toată timpul manifestării publice, dispozitivul de ordine a fost adaptat în funcție de numărul participanților și dinamica evenimentelor.

 În continuare, organele de poliție și jandarmerie acționează pentru încheierea manifestării fără alte incidente.

 În paralel, se desfășoară activități pentru identificarea persoanelor care sunt responsabile de încălcarea prevederilor legale.

 Facem un apel și solicită tuturor participanților să coopereze cu jandarmii și să respecte îndrumările acestora”

UPDATE. Co-președintele AUR, Eugen Simion, susține că la proteste au participat 15.000 de oameni dintre care aproximativ 2.000 au fost membri AUR.

Cât privește incidentele din curtea Parlamentului, liderul AUR le pune pe seama unor provocatori externi.

Un șofer al unui deputat PSD a făcut semne obscene către manifestanți”, a susținut Simion. În jurul orei 13, liderul AUR a declarat finalizat protestul din Parlament și a spus că manifestanții se vor muta la Guvern.

Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituție, dar acesta trebuie să fie pașnic și să se încadreze în limitele legii. Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne și i-a cerut să protejeze integritatea instituțiilor statului, aplicând  legea și descurajând orice tip de violență, având ca prioritate protejarea românilor” a transmis Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

UPDATE. Mașinile ambasadorilor Japoniei și SUA în România au fost vandalizate luni de manifestanții care protestează în jurul clădirii Parlamentului, împotriva adoptării unui Certificat Covid 19.

Conform Realitatea.net, Hiroshi Ueda – Ambasadorul Japoniei în România, este blocat în Parlament din cauza protestului condus de liderii AUR.

Manifestanții încearcă să forțeze intrarea în clădirea Parlamentului iar mașinile demnitarilor sunt atacate, susțin jurnaliștii Realitatea. „Nicio mașină a corpului diplomatic SUA sau Japoniei nu a fost vamdalizată”, a afirmat Lucian Bode, ministrul de Interne, în jurul orei 15.

Vicepresedintele USR, Dan Barna, și o delegație de parlamentari au reușit să iasă la prânz din clădirea Parlamentului pentru a merge să depună o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei din Decembrie 1989, la Troiţa din Piaţa Universităţii.

UPDATE. Zeci de persoane forțau în jurul prânzului intrarea în Parlamentul României, fiind cu greu oprite de jandarmi. Incidentele au loc marți la mai multe intrări ale clădirii Parlamentului.

Informații neconfirmate oficial arată că unii protestatari au reușit să treacă de cordoanele de jandarmi, susține Mediafax.

Oamenii nu poartă măști de protecție și nu respectă regula privind distanțarea socială.

UPDATE. Principala manifestație, neautorizată, are loc în fața intrării dinspre Parcul Izvor. Circulația pe Bulevardul Națiunile Unite a fost restricționată de forțele de ordine.

„Libertate”, „Jos criminalii” și „Venim peste voi!” sunt principalele scandări ale manifestanților.

La protest participă mai mulți lideri AUR, în frunte cu co-președintele George Simion.

Veniți în fața Parlamentului, suntem foarte mulți și mitingul nu a început încă. Să nu voteze certificatul, de asta am venit, să-l respingă la vot. Aici o să vină deputații, la 10, să vedem cum or să mai voteze acești deputați”, a îndemnat Simion pe Facebook.

GALERIE VIDEO

VIDEO

GALERIE FOTO

Știre în curs de actualizare.