Florin Ciobanu afirmă că pentru ciclul doi de producție, legumicultorii pot să aplice cu un singur produs. De asemenea, cei care beneficiază de ajutorul de minimis în primăvară vor putea să se înscrie și ei pentru programul din toamnă.
Cât despre legumele pentru care fermierii pot cere ajutor, în toamnă, pe lângă tomate se vor mai afla castraveți, ardei lung, ardei kapia, salată, ridichi, spanac și ceapă. Mai multe, însă, despre cum vor arăta celor două programe se va ști la finele zilei de marți, în urma întâlnirii de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) dintre reprezentanții instituției și fermieri. Urmează apoi ca proiectul de act normativ să fie pus în dezbatere publică, în următoarele zile, pe site la MADR.
Președintele Asociației din Olt a mai declarat pentru Puterea că suma pentru ciclul doi de producție este mai mică, deoarece și costurile sunt mai reduse. Pe de altă parte, după problemele din acest an, pentru anul viitor, producătorii sunt interesați mai mult de ciclul unu de producție, decât de ciclul doi.