Jucătorii echipei FCSB au efectuat vizita medicală. Ce urmează pentru elevii lui Toni Petrea

Publicat: 05 ian. 2022, 12:55, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Jucătorii echipei FCSB au efectuat vizita medicală. Ce urmează pentru elevii lui Toni Petrea

Jucătorii echipei FCSB au efectuat, miercuri dimineaţa, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din București înaintea reluării pregătirilor pentru partea a doua a campionatului Ligii I.

La sediul INSM au fost prezenţi următorii 25 de jucători: Andrei Burlacu, Florinel Coman, Andrei Cordea, Valentin Creţu, Iulian Cristea, Andrei Dumiter, Valentin Gheorghe, Denis Haruţ, Claudiu Keşeru, Alexandru Maxim (portar), Andrei Miron, Alexandru Musi, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Ovidiu Perianu, Octavian Popescu, Ovidiu Popescu, Risto Radunovic, Ianis Stoica, Cătălin Straton (portar), Sorin Şerban, Adrian Şut, Florin Tănase, Ştefan Târnovanu (portar) şi Andrei Vlad (portar).

Alţi doi fotbalişti, Ivan Mamut şi Ionuţ Panţîru, vor efectua controlul medical în această după-amiază. Singura noutate din lotul echipei antrenate de Toni Petrea este portarul Alexandru Maxim în vârstă de doar 14 ani.

Constantin Budescu nu a fost prezent la reunire. Mijlocașul și-a reziliat contractual cu FCSB în urmă cu câteva zile, dar despărţirea nu a fost anunţată oficial de roș-albaștrii.

FCSB se va antrena la baza sportivă din Berceni până la reluarea Ligii I. Ocupanta locului secund în Liga 1 va disputa primul meci oficial al anului la 23 ianuarie, pe teren propriu, cu liderul CFR Cluj, în etapa a 23-a a campionatului.