Nevaccinații care nu respectă măsurile de prevenire și limitare a transmiterii COVID pot fi arestați

Publicat: 08 ian. 2022, 11:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Nevaccinații care nu respectă măsurile de prevenire și limitare a transmiterii COVID pot fi arestați

Decizia a fost luată de președintele filipinez, Rodrigo Duterte, Nevaccinații care nu se conformează măsurilor de prevenire și limitare a transmiterii COVID-19 sunt în pericol de a fi arestați.

Oficialul a ordonat liderilor comunităţilor din întreaga ţară să îi urmărească şi să îi aresteze pe toţi cei nevaccinaţi împotriva coronavirusului care ies din locuinţe. Ordinul a fost emis joi seara, la o întâlnire cu grupul operativ împotriva COVID-19.

Ordon acum conducătorilor (de sate – n.r.) să îi caute pe cei nevaccinaţi şi să le ceară pur şi simplu sau să le ordone să nu iasă. Iar dacă refuză, dacă iese din casă şi umblă prin comunitate, pot fi reţinuţi. Iar dacă refuză, atunci conducătorul fiind o persoană cu autoritate, este în drept să îl aresteze pe cel recalcitrant”, a spus preşedintele, în cadrul şedinţei de joi seara.

Directiva este valabilă la nivel naţional, șeful statului filipinez cerând populaţiei să urmeze instrucţiunile autorităţilor.

Aceste măsuri referitoare la nevaccinaţi sunt luate pentru a ne proteja populaţia, deoarece lipsa vaccinului îi periclitează pe toţi”, a mai spus Rodrigo Duterte.

În regiunea metropolitană Manila sunt 16 oraşe, cu un total de peste 13 milioane de locuitori, iar nivelul ridicat de alertă a fost impus din 3 ianuarie, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19.