Consultările cu entitățile publice și private implicate în elaborarea PNS au continuat luni, 17 ianuarie 2022, pe tema fișelor de intervenții pentru investițiile în procesare și energie regenerabilă. La videoconferința online a participat și Adrian Chesnoiu, prezent la Bruxelles la Consiliul de miniștri Agrifish.
Una dintre principalele modificări a fișei de intervenție vizează categoria beneficiarilor eligibili pe schemele de procesare, propunerea fiind de a rămâne eligibile doar formele asociative, pentru a putea integra mai ușor materia primă în procesare.
“Ne dorim să dezvoltăm sectorul de procesare, astfel încât materia primă produsă în România să poată fi integrată într-un circuit, din care să rezulte cât mai multe produse finite, cu valoare adăugată, pentru echilibrarea balanței comerciale. Unul dintre aspectele care afectează negativ balanța comercială este deficitul de capacități de producție, astfel că, principala modificare a intervenției vizează ridicarea plafonului sprijinului public, de la 2,5 milioane euro la 15 milioane euro,” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.
Intervențiile prezentate în cadrul videoconferinței au făcut referire la investițiile în: