Brașov: Prostituate jefuite de hoți care se dădeau drept clienți

Publicat: 24 ian. 2022, 12:19, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Brașov: Prostituate jefuite de hoți care se dădeau drept clienți

Trei bărbați au fost arestați preventiv după ce ar fi jefuit două prostituate, în Brașov.

Doi dintre bărbați au intrat în casa femeilor și le-au amenințat. Aceștia au furat de la prostituate 4.200 de lei și alte bunuri din locuință. Cel de-al treilea suspect îi aștepta afară, în mașină.

Bărbații cu vârste între 24 și 33 de ani au fost prinși în flagrant delict, în timp ce tâlhăreau alte două prostituate, din Vâlcea. Ar fi luat de la acestea 2.800 de lei.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, Postului de Poliție Ulmi – I.P.J. Dâmbovița și Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr – I.P.J. Sibiu, au identificat atât autorii faptei, cât și persoana care le-a facilitat transportul la și de la locul săvârșirii faptei, aceștia fiind trei bărbați, în vârstă de 33 ani și 24 ani din județul Dâmbovița. Astfel, la data de 21 ianuarie 2022, în jurul orei 23.59, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au surprins în flagrant delict persoanele anterior menționate, imediat după ce, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza județului Vâlcea, unde ar fi amenințat cu acte de violență și cu obiecte ascuțit înțepătoare două persoane de sex feminin și le-ar fi sustras acestora suma de 2.800 lei. De asemenea, transportul la și de la locul săvârșirii faptei a persoanelor bănuit, fiind realizat de către o a treia persoană. În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, au declarat oficialii IPJ Brașov, citați de brașov.net.