Potrivit surselor noastre, numele cel mai vehiculat ca reprezentând profilul ideal pentru șefia partidului în opinia celor mai mulți membri ar fi Dan Motreanu, deși acesta din urmă nu ar fi convins să se înscrie pentru lupta de a prelua președinția PNL. Totuși, ecuația ar putea fi schimbată în primăvară, dacă în spatele acestuia s-ar alinia ”grei” ai partidului precum Ilie Bolojan sau Emil Boc. Surse din PNL au declarat pentru Puterea.ro că tot mai mulți primari se declară îngrijorați de direcția spre care merge formațiunea, iar organizarea unui congres extraordonar este iminentă. ”Să fii președinte PNL îți trebuie autoritate, nu doar ștampilă, trebuie să ai încrederea celorlalți, iar Florin Cîțu a pierdut-o”, a declarat un președinte de filială județeană a PNL pentru Puterea.ro.
Acesta a explicat că pentru a convinge partidul atunci când se iau decizii importante, un lider trebuie să aibă autoritate în formațiunea pe care o conduce. ”Dacă va rămâne până la alegerile următoare ar însemna un dezastru pentru noi. Deja PNL și-a pierdut o bună parte din electorat prin coaliția cu PSD. Cu cât rămâne mai mult în această situație, cu atât mai mare va fi eșecul în 2024”, spun surse din PNL.