Organizatorii speră revenirea la o ediţie „normală”. „Poate coronavirusul va avea bunul simţ să ne lase ca după doi ani să revenim la o ediţie normală, imunizată acum, cu anticorpi şi chef pentru muzee, spaţii culturale diverse, experimente artistice, inovaţie, tehnologie”, se arată în postare. „A, să nu uit, revenim la piticul din prima ediţie organizată de noi. Acesta va fi logo-ul definitiv al Nopţii Muzeelor. Gata cu experimentele! Duceţi vorba mai departe!”, a mai scris Dragoş Neamu.
Ultimele două ediţii ale Nopţii Muzeelor s-au desfăşurat cu respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea COVID-19, în aceste condiţii instituţiile muzeale şi spaţiile culturale din Capitală participând la eveniment cu un program de vizitare adaptat condiţiilor de pandemie, multe dintre activităţi fiind interactive, organizate pe reţelele sociale şi pe website-urile proprii.
Totodată, în 2020, anul debutului pandemiei de coronavirus, evenimentul care trebuia să fie organizat, ca de obicei, în luna mai, a fost mutat la mijlocul luni noiembrie, iar în 2021 în iunie.
Iniţiat în urmă cu 18 ani de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este organizată anual pe plan european. În România, organizatorul evenimentului este Reţeaua Naţională a Muzeelor, potrivit Agerpres.