Maria Grapini despre plafonarea prețurilor la mâncare: Vestul va ajunge să cumpere alimente din Ungaria, timișorenii o fac deja

Publicat: 06 feb. 2022, 15:15, de Puterea.ro, în Ultimă oră , ? cititori
Maria Grapini despre plafonarea prețurilor la mâncare: Vestul va ajunge să cumpere alimente din Ungaria, timișorenii o fac deja
Grapini Maria

Europarlamentarul umanist Maria Grapini susține că vremurile de criză cer măsuri rapide, iar în timp ce la noi se întârzie cu luarea unor decizii în sprijinul populației, dar și în favoarea producătorilor români, timpul trece și situația se complică pentru mulți.  

Între timp, însă, alții au trecut deja la fapte, polonezii aplică de la 1 februarie TVA zero la alimente de bază, gaze și îngrășăminte, în timp ce ungurii au ales plafonarea prețurilor la alimentele de bază la nivelul din octombrie 2021. Așa că nu mai miră pe nimeni faptul că românii au ajuns să treacă granița și să-și facă cumpărăturile la vecinii maghiari. Probabil, în curând, și alții vor face la fel.

“Se înțelege că este o urgență? Dacă este o urgență, atunci trebuie să pregătim măsuri rapide. Sigur că măsura rapidă, măsura pentru o economie de piață, evident că nu este plafonarea prețurilor, dar la începutul pandemiei, UE a dezlegat, ca să zic așa, statele membre să poată să dea ajutoare de stat. Pe o schemă de ajutoare de stat acordată  producătorilor români, sigur că putem să facem pe o perioadă limitată la un anumit număr de alimente de bază plafonarea. Eu vă spun foarte clar ce se va întâmpla cu Vestul: va merge să cumpere din Ungaria, timișorenii merg să se aprovizioneze din Ungaria”, a declarat Maria Grapini pe un post TV. 

Ea atrage atenția că România nu are decât de suferit în această situație, pentru că se pierd venituri la buget, iar producătorii români rămân fără cumpărători. Fără măsuri urgente se va întâmpla ca la energie, „trece iarna și autoritățile tot nu găsesc o soluție” să rezolve problemele din piață.

“Deci, dacă nu se ia urgent o măsură și ne tot lamentăm că vezi Doamne, nu este democratic, că nu este nu știu ce, o să pățim ca si cu energia, că iată se termină iarna și nu avem o soluție pentru facturile la energie. Oamenii nu mai suportă, (..) soluția este de criză, trebuie luate măsuri de criză și nu poate să fie decât una: plafonarea”, a mai precizat europarlamentarul.

La nivelul Coaliției PSD – PNL – UDMR se poartă discuții privind plafonarea prețului la o serie de alimente de bază, dar nu există deocamdată o decizie în acest sens.