Premierul Orban: Purtaţi masca ca să nu fie nevoie de cea de oxigen

Publicat: 10 oct. 2020, 20:15, de Ramona Feraru Kim, în POLITICĂ , ? cititori
Premierul Orban: Purtaţi masca ca să nu fie nevoie de cea de oxigen
Ludovic Orban a explicat cum se calculează indicele cazurilor noi de Covid-19 la mia de locuitori

De asemenea, dacă se va ajunge în această situaţie, toate şcolile din Bucureşti trec în scenariul roşu şi se va învăţa exclusiv online.

Premierul Orban, avertisment dur după recordul de noi infectări: „Purtaţi masca de protecţie ca să nu fie nevoie de cea de oxigen!”

Primul ministrul nu exclude carantinarea Capitalei, în anumite zone. Declarația a fost făcută după un control la sediul DSP București.

„E reglementat în hotărârea de guvern. Dacă e depăşită rata de incidenţă de 3 la 1000 de cazuri cumulate pe ultimele 14 zile, şcolile vor trece în regim de online integral. De asemenea, trebuie făcută o evaluare foarte serioasă şi se poate ajunge la carantinarea anumitor zone. Sperăm să nu se ajungă aici. Sper că oamenii vor înţelege situaţia prin care trecem şi că vor avea grijă”.

„La indicele peste 3 la mie e prevăzut în ordinul comun Ministerului Sănătății și Ministerului Educației ce înseamnă trecerea la scenariul roșu și anume învățământ online”, a adăugat el.