Primarul din Mioveni, bătut în biroul său de un interlop. Poliția a pornit o anchetă

Publicat: 12 feb. 2022, 11:19, de Puterea.ro, în POLITICĂ , ? cititori
Primarul din Mioveni, bătut în biroul său de un interlop. Poliția a pornit o anchetă

Poliţiştii argeşeni au deschis o anchetă după ce primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a fost agresat fizic chiar în biroul său din sediul Primăriei.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la sediul Poliţiei sunt audiaţi cei doi presupuşi agresori, un membru al lumii interlope şi un afacerist din Piteşti.

„În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei. Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În cauză se efectuează verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, informează Poliţia judeţeană Argeş.

Conform news.ro, unul dintre bărbaţii acuzaţi că l-au agresat pe edilul Ion Georgescu este un membru al lumii interlope, Stelică Crăciun, în timp ce al doilea este un afacerist, patronul unui local din Piteşti.

Ion Georgescu a declarat, într-o intervenţie la Antena 3, că Crăciun a intrat la el în birou, împreună cu o altă persoană, înjurându-i pe el şi pe un fost comisar, în timp ce alte două persoane îi aşteptau pe cei doi afară.

„A fost (o altercaţie – n.r.) şi verbală, şi fizică. Eu nu am vorbit, nici cel puţin salut în ultimii şapte-opt ani de zile. Deci nu am cu el, nu mă intersectez, nu ies de aici din comunitate… nu ştiu! (…) Este un incident care m-a şocat şi este foarte grav”, a spus edilul.

Ion Georgescu l-a descris pe agresorul său drept o persoană care „spune că toate instituţiile statului nu au ce să-i facă, că le are la mână”.

Presa locală din Argeş a scris despre Stelică Crăciun că este reprezentantul unuia dintre cele mai violente clanuri de infractori, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv şantaj.