FCSB – Chindia 3-2. Jucătorii lui Toni Petrea au revenit de la 0-2 (Video)

Publicat: 13 feb. 2022, 22:03, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
FCSB - Chindia 3-2. Jucătorii lui Toni Petrea au revenit de la 0-2 (Video)

FCSB a câștigat meciul disputat pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște, scor 3-2, duminică, pe Arena Națională, în cadrul etapei a 26-a a Ligii I.  

Formația dâmbovițeană a deschis scorul în minutul 15. Popa a executat o lovitură liberă, iar mingea s-a dus în vinclul porții lui Andrei Vlad. După șase minute, Butean a dus scorul la 2-0, pentru oaspeți. FCSB a redus din diferență în minutul 47. Darius Olaru a marcat din pasa lui Tănase.

Gazdele au egalat în minutul 66, prin Vali Gheorghe, cu un șut la colțul lung. Același Vali Gheorghe a marcat golul victoriei, în minutul 77, din pasa lui Keșeru. Ianis Stoica a marcat în minutul 87, dar golul nu a fost validat, pe motiv de henț. La chiar ultima fază a partidei, Chindia a înscris, dar golul nu a fost validat pe motiv de offside.

La ultima fază a partidei, Chindia a înscris, dar golul nu a fost validat pe motiv de offside. FCSB ocupă locul secund în clasamentul Ligii 1, cu 58 de puncte, în timp ce Chindia e pe 11, cu 28 de puncte. Lider e CFR Cluj, cu 64 de puncte.

Au evoluat echipele:

FCSB: Vlad – Ov. Popescu (I. Stoica ’41), Vinicius, I. Cristea, Radunovici (S. Şerban ’46) – Olaru, Edjouma (Oaidă ’85), F. Tănase – Cordea (V. Gheorghe ’46), Dumiter (Keşeru ’49), Oct. Popescu. Antrenor Anton Petrea;

Chindia: Căbuz – Căpuşă, Piţian, P. Iacob, Ad. Ioniţă (A. Şerban ’84) – Butean (Ciunciukov ’75), Passaglia (Corbu ’88), M. Dulca, Sila (Cantave ’84) – Popadiuc, D. Popa. Antrenor Emil Săndoi.