„Vrem război?”. Trei ore de discuții Vladimir Putin-Olaf Scholz, cu ce rezultat?

Publicat: 17 feb. 2022, 06:00, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
„Vrem război?”. Trei ore de discuții Vladimir Putin-Olaf Scholz, cu ce rezultat?

Cancelarul german Olaf Scholz a ajuns marți la Moscova într-o misiune cu mize mari de a preveni războiul. Acesta a fost evenimentul consemnat de toată media și apoi disecat de către analiști.

Vladimir Putin a început conferința de presă, spunând că Germania este un „partener cheie al Rusiei” și că ar dori să consolideze relația lor. Deutsche Welle a descris această vizită drept „probabil ultima şansă pentru pace”. Dar cele aproape trei ore de discuții, potrivit analiștilor, au fost despre interesele economice ale celor două țări și aleatoriu despre…război și pace. La începutul discuțiilor, Vladimir Putin i-a transmis omologului său german că această cooperare ruso-germană în domeniul energetic este o prioritate pentru Rusia. O Rusie ce consideră Berlinul ca fiind unul dintre principalii săi parteneri.

După aproape trei ore de discuții, cancelarul Scholz a declarat că e nevoie urgentă de dezescaladarea situației din jurul Ucrainei. „Războiul nu trebuie să înceapă”, a spus șeful guvernului federal de la Berlin. Scholtz a mai a declarat că posibilitățile rezolvării pe căi diplomatice a tensiunilor din jurul Ucrainei nu au fost epuizate. „Să nu intram într-o situație fără ieșire, care s-ar transforma într-o tragedie pentru toată lumea”, a adăugat acesta.

În încheiere

După cum relatează Euronews, în conferința de presă comună, Putin a declarat că Rusia nu vrea război și este dispusă să discute cu Statele Unite și cu NATO despre cererile Moscovei privind de garanțiile de securitate. Putin a reiterat cerințele privind încetarea extinderii NATO spre Est și îndepărtarea forțelor și echipamentelor NATO de pe flancul estic. „Vrem război? Bineînțeles că nu. De aceea ne-am prezentat propunerile pentru un proces de negociere”, a spus liderul de la Kremlin în încheierea conferinței de presă comune cu cancelarul german.