Chesnoiu: Planul Naţional Strategic va fi trimis la Bruxelles pe 27 februarie

Publicat: 16 feb. 2022, 20:15, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Chesnoiu: Planul Naţional Strategic va fi trimis la Bruxelles pe 27 februarie

Planul Naţional Strategic (PNS) pentru perioada 2023-2027 va fi depus la Comisia Europeană (CE) până la finalul lunii februarie, undeva pe 27 februarie, urmând ca aprobarea să vină conform regulamentului în cel mult şase luni de la depunere, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. În prezent, documentul se află postat pe site-ul MADR în consultare publică.

„PNS va fi depus la Comisia Europeană până la finalul lunii februarie, undeva pe 27 februarie, iar termenul din regulament de adoptare este de cel mult şase luni de la depunere. Suntem implicaţi deja în procesul de negociere cu Comisia şi de dezbatere a propunerilor noastre din plan, iar la momentul apariţiei formei finale demarăm procesul de dezvoltare a infrastructurii de software şi a ghidurilor de implementare şi a legislaţiei naţionale de implementare a PNS. Evident că noi ne vom creiona toate actele normative subsecvente în funcţie de ceea ce am trimis pentru a ne adapta pe traseu, astfel încât, în momentul în care avem adoptarea planului, să le şi implementăm”, a declarat Adrian Chesnoiu, la congresul „De fermieri pentru fermieri”, organizat de Asociaţia Producătorilor de Porumb din România.

Documentul privind PNS trebuia depus la CE de toate statele membre până la 31 decembrie 2021, însă nouă state, printre care şi România, nu au făcut acest lucru până la acel termen.

„Sunt direcţii importante pe care vrem să le dăm agriculturii româneşti şi cred că cel mai important aspect este cel al prelucrării şi procesării materiei prime din agricultură în industria alimentară. Am majorat plafonul pentru unităţile noi de procesare de la 2,5 milioane de euro la 15 milioane de euro, cu condiţia să integreze materie primă din ţară provenită de la cooperative, grupuri de producători sau asociaţii ale producătorilor agricoli. Este un prim pas pentru a începe să facem performanţă şi a putea să rămânem viabili din punct de vedere economic şi rentabili din perspectiva competitivităţii într-o piaţă europeană deschisă”, a declarat ministrul Agriculturii.

România va avea la dispoziție prin PNS fonduri de circa 15 miliarde de euro.

Citeste si Chesnoiu: Am solicitat flexibilitate din partea CE legat de transmiterea PNS, din cauza întârzierilor în adoptarea PAC