Chiar dacă ai completat formularul PLF de intrare în România există posibilitatea să nu-l fi completat în mod corespunzător sau mai există probabilitatea ca platforma plf.gov.ro să nu fi generat în mod corect datele tale. În oricare din situații, amenda poate fi contestată, iar de cele mai multe ori persoana aflată în această situație are câștig de cauză.
Dacă te afli în situația în care ai primit un proces verbal și o amendă contravențională dată în baza OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România trebuie să știi că amenda contravențională poate fi contestată în instanță pentru o serie largă de motive.
Platforma indrumari-juridice.eu a redactat și a pus la dispoziția călătorilor un model de contestație la procesul verbal de contravenție emis în baza faptului ca nu ați fi completat sau completat greșit formularul PLF.
Amenzile primite în legătură cu documentul obligatoriu la trecerea graniței, respectiv formularul de localizare a pasagerului (PLF), sunt cuprinse, mai nou, între 500 și 3.000 de lei și intră în categoria sancțiunilor contravenționale. Astfel, ele pot fi plătite la jumătate din minimul amenzii stabilite de lege, dar și contestate în termen de cel mult 15 zile.
În cazul unei amenzi primite pentru necompletarea formularului PLF, contestarea ei se face în județul în care are sediul direcția de sănătate publică care a emis procesul-verbal, de cele mai multe ori, acesta fiind cel în care are domiciliul persoana sancționată.
Problema apare însă pentru persoanele care locuiesc în municipiul București deoarece în Capitală există șase judecătorii, câte una pentru fiecare sector. Întrebarea este unde depunem contestația la amendă? La judecătoria sectorului în care locuim sau la judecătoria sectorului în care se află sediul central al Direcției de Sănătate Publică București?
Conform OG 2/2001, procesul verbal trebuie în mod obligatoriu să conțină mai multe date, printre care și termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea. Având în vedere formularea neclară din procesul verbal întocmit de inspectorii DSP, procesul pentru depunerea contestației este îngreunat. De asemenea, din punct de vedere juridic, acesta este unul dintre motivele pentru care procesul verbal este supus nulității relative.
Ce scrie în procesul verbal? „Împotriva porcesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și a rezoluției de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării acestora care va fi depusă împreună cu copia de pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta”.
În cazul în care sunteți din București, contestația la amenda DSP trebuie depusă la Judecătoria Sectorului 2, cu sediul în Bulevardul Unirii 37, Sector 3. Aveți posibilitatea să depuneți contestația fie la sediul judecătoriei, fie să o transmiteți prin poștă. Nu există posibilitatea de a depune contestația online direct la Judecătoria Sectorului 2 întrucât documentele trebuie depuse și în format original.
Așadar, contestația dumneavoastră trebuie să conțină următoarele: Procesul Verbal (original+2 copii), Rezoluția de aplicare a sancțiunii (original+2 copii), contestația formulată de dumneavoastră (original+2 copii) și dovada că ați completat formularul PLF în cazul în care ați completat acest document (original+2 copii).
În OUG 129/2021 se arată foarte clar, așa cum este de altfel și normal ca sancțiunile emise si completarea proceselor verbale de contravenție se completează cu OG 2/2001, adică regimul general al contravențiilor.
Daca veți lua procesul verbal emis de DSP pentru un astfel de caz veți constata următoarele GREȘELI ce fac ca procesul verbal să fie si nul RELATIV dar si nul ABSOLUT.
Procesul verbal trebuie in mod obligatoriu sa contina urmatoarele date:
– data şi locul unde este încheiat;
Dacă veți citi procesul verbal de mai sus veți observa în mod vădit că NU există mai multe elemente prevăzute în mod obligatoriu:
– Agentii constatatori nu au indicat LOCUL savarsirii faptei dar nici imprejurarile savarsirii faptei asta pentru a se putea stabili daca amenda este de 2000 de lei sau 3000 de lei sau poate avertisment sau poate cel amendat in mod ERONAT nu a completat corespunzator acel formular;
Șocant este și faptul că nici măcar minimul de obligații nu este respectat de către cei ce au completat procesul verbal și astfel apar si nulități ABSOLUTE ale procesului verbal, după cum urmează:
Veți observa că procesul verbal NU este semnat de către agentul constatator fix pe pagina unde sunt identificate persoanele amendate. Astfel :
Mai mulți parlamentari au pregătit un proiect de lege pentru anularea amenzilor aplicate pentru necompletarea formularului pentru intrarea în ţară şi restituirea banilor celor care au plătit amenda.
Legea prevede anularea amenzilor, restituirea amenzilor plătite în 30 de zile şi păstrarea datelor înregistrate pentru 6 luni.
Anularea amenzilor contravenționale stabilite în baza art. 4 alin. (1) din OUG nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, precum și a obligațiilor fiscale accesorii acestora, neachitate până la acest moment.
Amenzile care au fost deja achitate, parțial sau integral, vor fi restituite persoanelor sancționate.
Datele cu caracter personal completate de românii care intră în țară vor fi stocate timp de 6 luni de la momentul completării formularului, față de cele 15 zile prevăzute acum în OUG 129/2021.
Potrivit datelor existente până acum, peste 50.000 de români au fost amendați de autorități, deși, în multe cazuri, nici nu au fost întrebați la graniță de PLF.
Alții, care au completat formularul, au fost sancționați la săptămâni bune de la trecerea graniței pe motiv că documentul nu este găsit în baza de date (fiind șters la expirarea termenului de 15 zile prevăzut în OUG).
Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat.
Așa cum s-a stabilit prin OUG 129/2021, din decembrie 2021, cei ce intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale trebuie să completeze formularul PLF pe platforma plf.gov.ro. Nerespectarea acestei obligații este sancționată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei.
Completarea acestuia se poate face, mai nou, într-un interval de patru zile, respectiv cu 72 de ore înainte de trecerea frontierei și în cel mult 24 de ore după acel moment. În cazul necompletării formularului, cei ce intră în țară pot primi amenzi cuprinse între 500 și 3.000 de lei.
Nerespectarea acestei obligații este sancționată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei.